Percheziții în Vâlcea la traficanți de droguri. Doi tineri au fost reținuți

joi, 4 mai 2023

La data de 03.05.2023 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

În cauză s-a reținut că, în perioada ianuarie – martie 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină) către consumatori din județul Vâlcea.

Cu ocazia efectuării a patru percheziții domiciliare, în municipiul Râmnicu Vâlcea, au fost descoperite și ridicate cantitatea de aproximativ 170 de grame canabis, parte din ea porționată și ambalată în 123 de bile de staniol, două grindere şi două cântare electronice de precizie.

În cursul zilei de astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Craiova a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile au fost realizate împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe