Primăria comunei Scundu a demarat lucrări de modernizare a stadionului din localitate

sâmbătă, 29 aprilie 2023

 

În luna martie, Primăria comunei Scundu a demarat lucrări de modernizare a stadionului din localitate. „Baza sportivă este în lucru, se amenajează accesul pentru ambulanță, s-a decopertat terenul, s-a nivelat, a fost adus un material nisipos special pentru gazon și s-a pus gazonul. Urmează să facem împrejmuirea, tribunele și să reamenajăm scena pentru evenimente locale. Campionatul de fotbal a început, dar noi suntem în urmă din cauza gazonului căruia trebuie să-i acordăm un timp până când se vor putea susține meciurile. Până atunci, echipa de fotbal a localității joacă meciurile de acasă pe stadionul din Orlești. Acest lucru se va întâmpla până în toamnă, când baza sportivă din localitate va fi funcțională”, a declarat primarul localității Scundu, Mihai Blejan. În acest mandat, primarul Mihai Blejan va demara construcția unei școli noi în satul Avrămești: „Actuala clădire a școlii noastre nu poate îndeplini cerințele ISU și nu există o soluție rapidă de rezolvare a problemei fiindcă așa este construită. În situația aceasta, ne gândim să construim o nouă școală din temelii în satul Avrămești. O vom demola pe cea veche din acea zonă și vom identifica fonduri pentru o școală nouă și modernă. În acest sens urmărim axele de finanțare, care includ construirea din temelii a unor școli moderne, care să ofere dotările necesare actului educațional și siguranță elevilor și cadrelor didactice care îi trec pragul”. La sfârșitul lunii ianuarie, Consiliul Județean Vâlcea a alocat suma de 460.000 lei către Primăria Scundu, în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. În luna noiembrie 2022, Primăria Scundu a depus un proiect cu finanţare externă nerambursabilă prin PNRR, vizând energia verde pentru dezvoltare durabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe