Consiliul local a adoptat proiectul „Amenajare spații verzi în orașul Băbeni”, cu finanțare din fonduri europene

duminică, 23 aprilie 2023

 

În luna februarie, Consiliul Local al oraşului Băbeni a decis participarea la Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020, domeniul regenerare urbană, cu proiectul „Amenajare spații verzi în orașul Băbeni, Județul Vâlcea”. A mai fost aprobată valoarea eligibilă a proiectului în sumă de 502.029 lei cu TVA, precum și contribuția proprie din bugetul local în valoare de 2% din cheltuielile eligibile, respectiv 10.040 lei cu TVA. La începutul acestui an, Consiliul Județean Vâlcea a alocat suma de 600.000 lei către Primăria Băbeni, în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii. Prin Hotărârea nr. 71/2022, Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiții „Desființare clădire existentă și construire piața comercializare pește și alte produse tradiționale, în orașul Băbeni, județul Vâlcea”, la valoarea de 1,4 milioane de lei. Conform listei obiectivelor de investiții finanțate prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria Băbeni figurează cu trei proiecte în valoare totală de 14,3 milioane de lei: „Reabilitare drumuri și străzi în satul aparținător Români din orașul Băbeni, județul Vâlcea” (5,85 milioane de lei); „Reabilitare drumuri și străzi în satele aparținătoare Bonciu, Capu Dealului, Tătărani, Valea Mare și Pădurețu din orașul Băbeni, județul Vâlcea” (4,67 milioane de lei); „Reabilitare drumuri și străzi în localitatea componentă Băbeni din orașul Băbeni, județul Vâlcea” (3,88 miloane de lei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe