Primăriei Băbeni i-a fost alocată suma de 600.000 lei de către Consiliul Județean Vâlcea

duminică, 29 ianuarie 2023

 

În data de 25 ianuarie 2023, Consiliul Județean Vâlcea a aprobat alocarea sumei de 600.000 lei către Primăria Băbeni, în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii. Prin Hotărârea nr. 71/2022, Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiții „Desființare clădire existentă și construire piața comercializare pește și alte produse tradiționale, în orașul Băbeni, județul Vâlcea”, la valoarea de 1,4 milioane de lei. Conform listei obiectivelor de investiții finanțate prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria Băbeni figurează cu trei proiecte în valoare totală de 14,3 milioane de lei: „Reabilitare drumuri și străzi în satul aparținător Români din orașul Băbeni, județul Vâlcea” (5,85 milioane de lei); „Reabilitare drumuri și străzi în satele aparținătoare Bonciu, Capu Dealului, Tătărani, Valea Mare și Pădurețu din orașul Băbeni, județul Vâlcea” (4,67 milioane de lei); „Reabilitare drumuri și străzi în localitatea componentă Băbeni din orașul Băbeni, județul Vâlcea” (3,88 miloane de lei). Prin Hotărârea nr. 55/2022, Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat depunerea cererii de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru obiectivul de investitii „Construirea de locuințe - NZEB pentru tinerii din orașul Băbeni”. S-a mai aprobat planul integrat de acțiune privind îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru tinerii care provin din grupuri vulnerabile de pe raza orașului Băbeni. Tot anul trecut, Primăria orașului Băbeni a finalizat un proiect în domeniul protecției sociale, cu fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe