Ce trebuie să știi atunci când decizi să îți iei un câine

vineri, 25 noiembrie 2022

 

Există momente în care simţim că un animal de companie ar face ca viaţa noastră să fie mai frumoasă şi mai plină de sens. Cu toate acestea, decizia de a lua acasă un animăluţ este, întâi de toate, o responsabilitate la care trebuie să te gândeşti bine înainte. Dacă ai de gând să petreci sărbătorile de iarnă lângă un patruped, acest articol vine cu informaţii care să te ajute să iei cea mai potrivită decizie pentru tine.

Cele mai importante lucruri pe care să le ştii atunci când adopţi un câine:

Câinele este cel mai bun prieten al omului, tovarăşul devotat cu nas umed şi privire care topeşte orice inimă. Cu toate acestea, oricât de adorabili ar fi, iată lucrurile pe care trebuie să le ştii înainte de a hotărî să iei unul acasă.

Îţi va schimba stilul de viaţă

Atunci când decizi să iei acasă un căţel, prima întrebare pe care trebuie să ţi-o pui este dacă eşti gata să îţi schimbi stilul de viaţă. Asta deoarece un animal de companie este un angajament şi o responsabilitate pe termen lung, iar tu eşti singurul care îi poate oferi o viaţă fericită.

Are nevoie de dresaj

Fie că ai pus ochii pe un căţel de rasă sau că ţi-a furat inima un maidanez, pentru a fi amândoi liniştiţi şi fericiţi, e nevoie să îl dresezi. În cazul anumitor rase de câini, dresajul este obligatoriu, un câine nedresat fiind un pericol atât pentru stăpân, cât şi pentru alte animale sau alţi oameni.

Are nevoie de atenţie medicală sporită

Un amănunt adesea uitat este faptul că animalul de companie are nevoie de tine pentru a fi sănătos şi fericit. Fii atent la simptomele lui şi fugi cu el la veterinar la cel mai mic semnal de alarmă pentru că, spre deosebire de tine, un căţel nu poate spune ce îl doare.

Are nevoie de mişcare

Clasica recomandare Pentru o viaţă sănătoasă faceţi mişcare cel puţin 30 de minute pe zi s-ar putea să fie opţională pentru tine, însă pentru câinele tău este o lege nescrisă. Înainte de a deveni omul unui căţel, asigură-te că eşti gata să ieşi la plimbare şi joacă în aer liber în fiecare zi, indiferent de vreme sau anotimp, măcar o oră pe zi.

Nu poate mânca orice

Câinii, la fel ca pisicile, au nevoie de hrană potrivită atât rasei, cât şi vârstei sau nevoilor lor medicale, pentru a avea vieţi frumoase. Oferă animăluţului tău tot ce e mai bun din gama de mâncare pentru câini, şi vă veţi bucura de mai mult  timp împreună. Indiferent de rasa sau de nevoile patrupedului pe care plănuiești să îl achiziționezi sau să îl adopți, poți fi sigur că Hornbach.ro este ajutorul tău de nădejde pentru orice cauți, de la hrană de calitate la prețuri excelente și până la cele mai interesante jucării pentru micuțul blănos. 

 Ai grijă la plante

Dacă eşti un iubitor nu doar de animale, ci şi de plante, viaţa devine uşor mai complicată. Alege-ţi plantele decorative în funcţie de animăluţ, astfel încât eventualele curiozităţi să nu îi facă mai mult rău decât bine.

Un animal de companie ne face tuturor zilele mai frumoase. Ţine cont de faptul că primeşti nu doar dragoste şi devotament necondiţionate, ci un nou membru al familiei. Gândeşte-te la câinele tău ca la un prieten ce îţi va fi alături pentru următorii 15-20 de ani de acum înainte, şi alege abia după ce ai toate informaţiile la îndemână, pentru a avea o viaţă plină de bucurie atât tu, cât şi el.

Sursa foto: pexels.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe