TOP 5 accesorii auto pe care trebuie să le ai

vineri, 16 septembrie 2022

 

Dacă ții la mașina ta și vrei să o accesorizezi corespunzător, nu e deloc greu. Accesoriile unei mașini te pot ajuta să o întreții mai bine, atât în interior, cât și în exterior. Dacă pui în balanță costurile pentru achiziționarea de accesorii și beneficiile, vei vedea că merită să investești. 

Există numeroase accesorii auto care în schimb nu aduc neapărat beneficii în afară de aspectul general al mașinii. Cel mai important este să le lași pe ce astea în planul doi și să te axezi pe cele utile. 

Iată 5 accesorii auto utile

  • Covorașe

Covorașele pentru mașină pot părea un accesoriu de care te poți lipsi. Însă cei care au avut de-a face cu scurgerea unor lichide prin mașină, știu sigur că nu este așa. 

Covorașele au rolul de a proteja spațiile care se murdăresc cel mai repede într-o mașină. Chiar dacă îți aspiri și speli mașina des sau o duci la cosmetică, vei vedea că în timp există mirosuri sau pete pe care nu le mai poți scoate din mașină. Așadar, poți achiziționa covorașe auto pentru a scăpa de această grijă. În plus, este mai simplu să faci curățenie în mașină.

  • Tăvițe de portbagaj 

Asemănătoare cu covorașele, tăvițele de portbagaj oferă extra protecție mașinii tale. De cele mai multe ori, cumpărăturile de la supermarket sunt plasate în portbagaj. În cazul unui viraj luat în viteză, cumpărăturile se pot răsturna, iar ambalajele deteriora. Acest lucru poate cauza scurgerea de lichide sau pătarea portbagajului, însă cel mai rău este mirosul care va persista chiar și luni de zile în mașină. 

Poți opta pentru tăvițe de portbagaj cu margini mai ridicate, pentru a păstra lichidele în cazul vărsării. Cum majoritatea tăvițelor sunt din cauciuc sau plastic, este sunt foarte ușor de întreținut. 

  • Cârlig de remorcare 

În cazul unui incident, este probabil să ai nevoie de remorcare. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să ai un cârlig de remorcare atașat mașinii tale. Cele mai căutate sunt cârligele de remorcare semidemontabile, deoarece sunt practice. De exemplu, vezi aici cârlige de remorcare de la Autogedal potrivite pentru modelul mașinii tale. 

Pe lângă cârlige, poți achiziționa și accesorii pentru remorcare ca o măsură de precauție extra. Însă asigură-te că deții un cârlig de remorcare, pentru a face față și unei situații mai neplăcute. 

  • Scut metalic 

Scutul metalic este un alt element foarte important atunci când vine vorba de protecția mașinii. Scutul poate proteja partea mecanică a mașinii, care este expusă la diverși factori externi, mai ales în timpul deplasării. El poate împiedica deteriorare diverselor elemente ale mașinii la impactul cu obiecte aflate pe carosabil. 

Ai grijă să achiziționezi scutul metalic potrivit modelului tău de mașină. În plus, asigură-te că ai și elementele de prindere precum cleme, șuruburi. 

  • Cutie de portbagaj 

Cutia de portbagaj este de obicei dispusă deasupra mașinii, pentru a avea un spațiu extra de depozitare. Avantajele acestui accesoriu sunt evidente. Dacă ai de plecat într-o călătorie de familie și pur și simplu nu îți ajunge spațiul din portbagajul clasic, poți opta pentru o cutie de portbagaj cu prindere pe barele transversale sau pe cârligul de remorcare. 

Așadar, e important pentru a-ți proteja mașina să deții câteva accesorii auto. Pentru interior, poți opta pentru covorașe și tăviță de portbagaj. Pentru exterior, scutul, cârligul de remorcare și o cutie de portbagaj sunt cele mai importante. 

Sursa foto: unsplash.com 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe