Florin Ionescu: Consiliul Local din Stoileşti a adoptat strategia de dezvoltare locală a comunei pe perioada 2021-2027

duminică, 17 octombrie 2021

 

Consiliul Local al comunei Stoileşti a adoptat zilele trecute strategia de dezvoltare locală a comunei pe perioada 2021-2027. „Elaborarea unei strategii de dezvoltare locală integrată la nivel regional, național și european îmbunătățește semnificativ șansele de dezvoltare economică  și socială durabilă, incluzivă și performantă. Strategia de dezvoltare locală a comunității stoileștene pentru perioada 2021-2027 își propune să antreneze toți actorii locali importanți, cu scopul de a lua decizii favorabile dezvoltării locale, pentru a fi valorificate toate energiile și resursele locale, pentru a se atrage finanțări guvernamentale și europene. Administrația publică locală are rolul catalizator de a coagula elementele decizionale, dar și responsabilitatea principală pentru implementarea acestei strategii”, se arată printre altele în strategie. În acest mandat, primarul din Stoilești, Florin Ionescu, are în plan inclusiv construirea unui sediu nou de primărie: „Sediul actual este într-o fostă clădire care găzduia cândva dispensatul comunei. Pentru că este situată la marginea satelor, destul de departe, noua primărie va fi amplasată în apropierea târgului”. Consiliul Local al comunei Stoileşti, întrunit în şedinţă ordinară în data de 23.04.2021, a aprobat întocmirea studiului de fezabilitate pentru derularea proiectului de investiţii „Construcţie pod peste pârâul Topolovelu, comuna Stoileşti, judeţul Vâlcea”. Din bugetul local pe anul acesta, primarul Florin Ionescu a alocat 250.000 lei pentru demararea lucrărilor de construcție a unui sediu nou de primărie. De la începutul acestui an, primarul Florin Ionescu execută lucrări de modernizare și termoizolare a școlilor din satele Stoileşti şi Geamăna. La ora actuală, există 7 unităţi de învăţământ funcţionale la Stoileşti, cu grădiniţe incluse, unde învaţă peste 300 de copii. Încă de anul trecut, singura cale de acces către satul Geamăna din comuna Stoilești (drumul DC 39) a fost pusă în pericol de o alunecare de teren.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe