Constantin Radulescu: Două drumuri au fost modernizate la Vlădești

joi, 23 septembrie 2021

”Vreau să le mulțumesc locuitorilor din satul Trundin, pentru că la un moment dat nu mai aveau răbdare. Nu credeau în promisiuni, nu credeau în faptul că proiectul va fi dus la bun sfârșit. Acum ne aflăm în fața faptului împlinit: proiectul este finalizat. Scriem încă o pagină de istorie pentru localitatea Vlădești. Putem spune acum că satul românesc nu mai este uitat de lume, satul românesc se modernizează cu infrastructură nouă și cu tot ce trebuie pentru un trai decent. Putem circula în condiții mult mai bune față de ce a fost până la implementarea acestui proiect” – a declarat primarul comunei Vlădești, Adrian Cosac.

La ceremonia de inaugurare a participat și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care a fost și este un aliat de nădejde al administrației publice locale din Vlădești.

“Reabilitarea celor două drumuri s-a realizat cu mixtură asfaltică produsă la noua stație de asfalt a RAJDP Vâlcea, ceea ce îmi conferă siguranța că drumul va fi unul trainic.

Finanțarea acestei investiții s-a realizat atât cu fonduri de la Guvern, din bugetul comunei Vlădești, dar și de la Consiliul Județean.

Felicit administrația locală și pe primarul Adrian Cosac, pentru realizarea acestei investiții, care îmbunătățește infrastructura localității, aducând un plus de confort vâlcenilor din Vlădești” – a declarat preșdintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe