Sparle si soparle, 26.11.2020

joi, 26 noiembrie 2020

- Un inspector superior în cadrul DGFRP Craiova –AJFP Vâlcea, care merge în control la societăţi comerciale şi se dă corect(ă), în declaraţia de avere semnată şi completată de ea, declaraţie publică aflată pe site-ul Ministerului Finanţelor, la capitolul 2 punctul 1 apare menţionat că deţine un Mercedes an fabricaţie 2017 achiziţionat în anul 2019. În anul 2020 prezintă la Judecătoria Ramnicu Vâlcea în dosarul nr. 8..../288/2020 contractul de creditare nr.... (semnat de ea şi certificat conform cu originalul) din care reiese că ea ar fi împrumutat cu suma de 14.500 euro o societate comercială, iar în declaraţia de avere la capitolul 4 pct. 2 nu apare contractul mai sus menţionat că ar fi împrumutat pe cineva cu vreo sumă de bani, lucru ce dovedeşte că a comis un FALS ÎN DECLARAŢIA DE AVERE...

  • Pentru a putea rămâne consilier personal al primarului Mircia Gutău, fostul viceprimar Eusebiu Vețeleanu și-a dat demisia zilele trecute din calitatea de consilier local PER, deoarece cele două funcții sunt incompatibile. În aceste condiții, joi, 26 noiembrie, Consiliul Local va constata încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier local al lui Eusebiu Vețeleanu, precum şi vacantarea locului de consilier local. Prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 42712 din 11 noiembrie 2020, Eusebiu Vețeleanu și-a înaintat demisia din funcţia de consilier local, începând cu data de 11 noiembrie, fiind întocmit referatul constatator nr. 43032 din 13 noiembrie 2020, referat semnat de către primar şi secretarul general.

 

  • Deunăzi, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Cristian Ștefan Marinescu, fost funcționar public în cadrul Primăriei comunei Bujoreni, județul Vâlcea. În perioada 20 ianuarie 2015 - 31 mai 2018, a deținut simultan cu funcția publică de execuție de inspector și funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate în cadrul Primăriei Comunei Bujoreni, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003. Cristian Ștefan Marinescu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, însă acesta... nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

  • Prin sesizarea înregistrată la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 40 Vâlcea sub nr. 108 din data de 20.11.2020 USR Vâlcea, s-a arătat, în esenţă, că pe un panou electoral amplasat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr. 114 situat în faţa blocului L, în dreptul Galeriilor de Artă, s-au afişat un număr de trei afişe electorale din partea Partidului Alianţa Pentru Unirea România (AUR), solicitându-se aplicarea măsurilor legale. În dovedire, s-au ataşat planşe foto din care rezultă situaţia de fapt sesizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe