Sparle si soparle, 15.06.2020

luni, 15 iunie 2020
  • De acum este oficial: omul de afaceri Gheorghe Udubae va fi candidatul partidului „Pro România” la Primăria Râmnicului, după ce s-a înscris în formațiunea politică. Oficializarea candidaturii va fi făcută luni, 15 iunie, de către Organizația Municipală Râmnicu Vâlcea și apoi validată în cadrul Consiliului Național al „Pro România” care va avea loc în data de 18 iunie 2020 la Orăștie. După aceste proceduri statutare, conducerea partidului și candidatul Gheorghe Udubae vor organiza o conferință de presă în care vor prezenta principalele obiective din programul electoral privind viziunea și dezvoltarea orașului Râmnicu Vâlcea în perspectiva scrutinului local din luna septembrie.

 

  • Vicepreședintele Consiliului Județean, Valer Tudor, este un adevărat NABAB. Astfel, numai anul trecut, acesta a câștigat de la Consiliul Județean suma de 1,46 miliarde de lei vechi, plus 460 milioane de lei vechi din pensii și 300 milioane de lei vechi din „dobânzi”. Are și de unde, deoarece Valer Tudor este posesorul a 600.000 de titluri de stat în valoare de 6 (șase) miliarde de lei vechi, depozite bancare de 73.000 euro și 3 miliarde de lei vechi, la care se adaugă calitatea de acționar sau asociat la Ciech Soda România, SC Vel Pitar SA, SC Șapte Spice SA, AJVPS, Asociația Culturală „Cercul de sud”, etc, etc.! Nici nu mai punem la socoteală terenul și vila de lux din Râmnicu Vâlcea....

 

  • In atentia DNA si ANI: o inspectoare de la ANAF, cu domiciliul in Ramnicu Valcea, desfasoara activitati ILEGALE de consultanta economica tocmai pentru firmele pe care le-a controlat fiscal. Serviciile contabile se desfasoara printr-o firma paravan. Veniturile din aceasta acitivitate sunt foarte consistente, tocmai de aceea madam inspector si-a achizitionat recent o masina luxoasa de peste 50.000 euro, pe care o ascunde de ochii vecinilor. Pai e frumos?! Rusinica, rusinica!

 

  • Mai-marii liberali calca legea in picioare! Mai multi primari pesedisti au fost sunati de membri de partid din anturajul presedintelui PNL, Cristian Buican, lansand oferte politico-economice cu iz PENAL! Concret: primarilor dispusi sa tradeze PSD si sa dezerteze in tabara PNL li s-au promis: fonduri pentru cel putin un proiect administrativ local plus 10 miliarde lei vechi, bani veniti direct de la Guvern, pe care primarii sa-i foloseasca cum vor muschii lor (insasi momeala are caracter penal!). Probabil ca se vor gasi tradatori care sa inghita oferta ILEGALA liberala... Autoritatile judiciare trebuie sa verifice aceasta informatie si sa demareze urmarirea penala impotriva faptuitorilor!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe