CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI
BULETIN INFORMATIV
Situația epidemiologică de la nivelul județului Vâlcea, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, de astăzi, 12 mai 2020, este următoarea:
Menționăm că, în prezent, în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea se află internați șapte pacienți, a căror stare de sănătate este staționară, trei dintre ei fiind asimptomatici, iar ceilalți patru prezintă forme ușoare ale bolii.
Totodată, de la izbucnirea pandemiei și până acum, au fost realizate 2003 de teste, dintre care 689 de teste sunt pentru personalul din centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice din județ. Aceste testări pentru angajații centrelor pentru vârstnici au început încă de luna trecută și, potrivit recomandărilor de prioritizare a testării pentru COVID -19 elaborate de INSP-CNSCBT, se vor face de două ori pe lună.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Vâlcea au efectuat, în sistem integrat, în ultimele 24 de ore, 72 de misiuni pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile ordonanțelor militare în vigoare pe perioada stării de urgență.
În urma activităților desfășurate, au fost verificate 339 de persoane, nefiind aplicate amenzi pentru nerespectarea dispozițiilor din ordonanțele militare privind izolarea la domiciliu și restricțiile de circulație, ci doar sancțiuni pentru fapte de natură economică (6 sancțiuni) și alte contravenții în contextul stării de urgență (24 de sancțiuni). Valoarea acestor sancțiuni se ridică la circa 28.000 de lei.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, teritoriul județului Vâlcea a fost tranzitat de șase convoaie, în care au fost însoțite de către jandarmii vâlceni 30 de autovehicule, totodată, în același interval de timp, angajații Inspectoratului Județean de Jandarmi Județean asigurând și măsurile de ordine publică în zona a șapte centre de carantină din județ (la două în mod independent și la cinci, în cooperare cu alte structuri).
Web Design by DowMedia