Nu peste mult timp Râmnicul, oraş iubit de toată lumea va intra în sărbătoare. În 1388 din Cancelaria marelui şi inegalabilului domnitor, Mircea cel Bătrân, pleca spre cele patru zări ştirea care a colindat cu viteza luminii întreaga Europă: Râmnicu Vâlcea, oraşul domniei mele.
Au trecut de atunci 631 de ani, dar această frumoasă localitate de pe malul drept al Oltului şi de la poalele dealului Capela, prin hărnicia locuitorilor care îl populează, şi-a creat un nume, un nume de rezonanţă, nu numai în acest spaţiu Carpato-danubiano-pontic, dar şi în întreaga Europă.
Puterile divine au fost darnice când au zămislit pământul românesc şi, desigur, cel al Vâlcii străbune, fiind înzestrate şi cu frumuseţi şi bogăţii naturale invidiate şi râvnite de unele popoare din răsărit şi din apus.
La zestrea naturală a zonei(aflată în discuţie) s-a adăugat şi cea produsă de „aurul cenuşiu” (creierul generaţiilor care s-au succedat în acest areal râmnicean.
Când marele domnitor, aşa cum menţionam mai sus, cunoscut sub numele de Mircea cel Bătrân a ales Râmnicul ca: „Oraş al domniei mele” alegerea n-a fost determinată de „cum arătau străzile sau casele de atunci” ci de nivelul cultural şi cel de românism al locuitorilor.
Mulţi conducători Râmniceni şi Vâlceni au înţeles timpuriu că drumul spre progres şi bunăstare este dat de educaţie, cultură şi de felul în care se realizează educaţia şi mesajul cultural.
Au înţeles că prin cunoaştere (prin cultură) şi prin starea activă, omul domină natura, societatea şi se domină pe sine.
Efectul cunoaşterii este determinat şi de felul în care se realizează învăţarea, educaţia. Este foarte important cum se realizează educaţia. Simpla memorare a datelor este o cunoaştere pasiv-reproductivă. Este necesară-ca prim pas-dar nu este suficientă, pentru că încă nu realizează procesul întrebuinţării informaţiei şi al creaţiei, prin care se ajunge la invenţie, inovaţie, creaţie în general, care este rostul învăţăturii şi cale a progresului.
Trebuie împletită în mod armonios activitatea informativă cu cea formativă şi atitudiţională, (şi a comportamentului civilizat), căi care luminează, construesc, crează deprinderi practice, aplicative, maturizează, produc efectele valorilor spirituale şi morale de cărturari jertfelnici, pentru folosul neamului omenesc-românesc.
Vâlcea şi râmnicenii au şi în prezent o efervescenţă educativă şi culturală. Au şi sentimentul întrajutorării şi al unirii forţelor culturale în Fundaţii, forumuri, asociaţii culturale, artistice şi sportive şi au activităţi de valorificare a produselor generaţiilor înaintaşilor şi de preţuire a personalităţilor de valoare.
Nu ne autolăudăm. Nu există pădure fără uscături. Nu suntem sfinţi, dar nu se consemnează multe autolaude, nu sunt conflicte, sau replici războinice cu ură.
Asociaţiile culturale, sportive şi membrii lor nu se simt pe ring, nici când cineva are un alt punct de vedere.
Pentru nivelul cultural actual vâlcean şi pentru atmosfera dezbaterii civilizate, fără răfuială, vin des la Râmnic personalităţi, nu numai din ţară, pentru lansarea unor idei(în conferinţe, simpozioane, congrese, dar şi prezentări şi lansări de carte).
Când domnitorul Mircea, în urmă cu peste şase secole a ales Râmnicul ca oraş domnesc, valoarea arhitecturală a orăşelului de pe Olt era ca a oricărei localităţi sau târg obişnuit.
Trebuie să spunem deschis că marele domnitor a preţuit valoarea spirituală.
S-au păstrat în Vâlcea, ca dominante prin număr şi fapte: credinţa creştină, preţuirea valorii, dorinţa şi fapta producerii lor.
Busolă în mediul social este filozofia de viaţă. Ea este dependentă de educaţie şi de cultură. Un mare rol au şi modelele umane-coprezente, pozitive sau negative. Într-un film proiectat pe ecranele cinematografelor din România, cu ani de zile în urmă, un mare actor al teatrului şi ecranului românesc, extrem de talentat, juca rolul unui beţiv care a zis: „noi beţivii avem un mare rol educativ: arătăm oamenilor cum nu trebuie să fie”!
Influenţa educativă este produsă de variate surse, nu numai de şcoală. Dascălul şi preotul sunt surse fundamentale.
Din moşi strămoşi se cunoaşte sintagma, care îmi place s-o spun ori de câte ori mi se iveşte ocazia: „Spune-mi cum e învăţătorul şi am să-ţi spun cum e poporul”, cât şi „daţi-mi duhovnici buni şi am să schimb faţa lumii”.
Râmnicul a fost ales de către marele domnitor, „ca oraş domnesc” pentru valoarea locuitorilor cu fapte meritorii, culturale, oameni iubitori de neam românesc şi de pământ strămoşesc.
Competenţele culturale şi caracterul râmnicenilor n-au scăzut niciun moment cu trecerea timpului. Vâlcea şi Râmnicul de azi dar şi din trecut, şi suntem convinşi că şi în viitor, reprezintă vetre culturale şi educative, izvoare neîntrerupte, de sănătate spirituală şi de un real progres prin cunoaştere şi creaţie.
Vâlcea are oameni iluştri. Faptele, operele şi realizările lor au acoperire în practică şi mă îndreptăţesc să afirm cu mâna pe inimă că nu greşesc cu nimic când fac aceste afirmaţii.
La mulţi ani, dragii mei concetăţeni şi conjudeţeni, la mulţi ani turturor celor care nu mai locuiesc în Vâlcea străbună dar îşi trag seva de pe aceste meleaguri multimilenare!
Nicolae Dinescu
Web Design by DowMedia