Peste o sută de kilometri de DRUMURI FORESTIERE au fost DISTRUSE de viitură

duminică, 10 august 2014

Peste 100 de kilometri de drumuri forestiere, din județul Vâlcea, au fost distruse de viitură, săptămâna trecută. Pagubele se ridică la câteva zeci de milioane de lei.

Conform ziuanews.ro, cea mai afectată zonă este cea administrată de Ocolul Silvic Romani, în localităţile Vaideeni şi Horezu.

”Pagubele sunt foarte mari, la o primă evaluare, cred că avem 110 kilometri de drumuri forestiere afectaţi, pe alocuri au dispărut complet, multe poduri şi podeţe distruse sau rupte. Practic, Ocolul Silvic Romani, cel care administrează pădurile statului în Costesti, Horezu şi Vaideeni, este blocat.Conform organizării noastre, toată zona Ocolului Silvic Romani, toate văile de la Cerna, Vaideeni, Luncavăţ, Bistriţa, Cernişoara, Prislop până spre Olăneşti au fost puternic afectate. Valoarea pagubelor depăşeşte câteva zeci de milioane de lei", declară Gheorghe Mihăilescu, directorul Direcţiei Silvice Vâlcea.

Pagube se înregistrează și pe Valea Cheii, dar și în zona de nord a județului Vâlcea. Viitura a distrus drumurile forestiere din Munții Căpățânii și Lotrului.

Direcţia Silvică Vâlcea nu va primi fonduri de la Guvern pentru refacerea drumurilor calamitate, deoarece este o instituție care se autofinanțează.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe