|vineri, septembrie 24, 2021
  • Follow Us!

Cinci mânăstiri vâlcene și-au serbat hramul de Adormirea Maicii Domnului 

Frasinei-ww

 

În data de 15 august, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte „Adormirea Maicii Domnului”, sărbătoare cunoscută în popor sub denumirea de “Sfântă Mărie Mare”, cinci mânăstiri din Arhiepiscopia Râmnicului, județul Vâlcea, și-au serbat hramul.

Mânăstirea Bistriţa

Mânăstirea Bistrița se află în comuna Costeşti, la 40 de kilometri distanță de orașul Râmnicu Vâlcea. Actuala biserică a mânăstirii a fost construită în anul 1853, în timpul principelui domnitor Barbu Dimitrie Ştirbei. Biserica a fost pictată în anul 1855, în stil neoclasic realist, de către pictorul român Gheorghe Tattarescu (+1894). În biserică sunt așezate, spre închinare, Moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Hramul istoric al bisericii este Adormirea Maicii Domnului. Mânăstirea are obște de maici.

Mânăstirea Frăsinei

Mânăstirii Frăsinei se află în comuna Muereasca, la 15 kilometri distanță de orașul Râmnicu Vâlcea. Prima biserică din zid, aflată astăzi în cimitirul mânăstirii, a fost construită în anul 1764. Actuala biserică a mânăstirii și corpul de chilii au fost ctitorite de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, între anii 1859-1864, pe când era episcop al Râmnicului. Hramul principal al bisericii mari este Adormirea Maicii Domnului. Mânăstirea are obște de călugări.

Mânăstirea Govora

Mânăstirea Govora se află în comuna Mihăeşti, sat Scărişoara, la 18 kilometri distanță de orașul Râmnicu Vâlcea. Aşezământul monahal de la Govora se numără printre cele mai vechi din ţara noastră, fiind menționat în documente încă din secolul al XIV-lea. Biserica este refăcută între anii 1492-1496, de către Vlad Călugărul şi Radu cel Mare. Apoi, între anii 1640-1645, domnitorul Matei Basarab o repară în întregime și amenajează în incintă un spațiu pentru instalarea tiparniței primite de la Sfântul Petru Movilă, mitropolitul Kievului. Între anii 1710-1711, în vremea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, mânăstirea a fost restaurată şi extinsă. Hramul bisericii mari este Adormirea Maicii Domnului. Mânăstirea are obște de maici.

Mânăstirea Sărăcineşti

Mânăstirea Sărăcineşti se află în comuna Păuşeşti Măglaşi, sat Valea Cheii, la 15 kilometri distanță de orașul Râmnicu Vâlcea. Până în anul 1964, satul Valea Cheii s-a numit Sărăcinești, de la familia boierească Sărăcinescu, pe moşia căreia a fost ridicată mânăstirea. Mânăstirea a fost construită în anul 1688, de către episcopul Ștefan, care, mai apoi, în anul 1693, a fost înmormântat în tinda bisericii. Biserica a fost pictată în frescă abia în anul 1718, de către zugravii Teodosie, Gheorghe şi Preda, care au pictat mai multe așezăminte brâncovenești, printre care și Paraclisul de la Hurezi. Hramul principal al mânăstirii este Adormirea Maicii Domnului. Mânăstirea are obște de maici.

Mânăstirea Vârful lui Roman

Mânăstirea Vârful lui Roman se află pe teritoriul orașului Horezu, la 45 de kilometri distanță de orașul Râmnicu Vâlcea. Este cea mai nouă mânăstire din Arhiepiscopia Râmnicului, piatra de temelie fiind pusă în data de 16 august 2012. Ctitorii principali ai acestei mânăstiri sunt Dumitru și Ileana Viorica Creștin, terenul fiind donat de către Obștea de Moșneni din orașul Horezu, condusă de Marcel Bogorodea. Hramul principal al bisericii mari este Adormirea Maicii Domnului, spre pomenirea fiicei ctitorilor, anume Alina Maria, trecută la cele veșnice. Obștea mânăstirii este în formare. (arhiram.ro)

 

 

Leave a Response