|marți, martie 2, 2021
  • Follow Us!

Biblioteca Judeţeană a găzduit lansarea cărţii „Şarpele cu ochelari”, în memoria jurnalistului Teodor Brucăr 

BRUCAR

 

Joi, 6 februarie 2014, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a avut loc un eveniment editorial deosebit: lansarea cărţii „Şarpele cu ochelari”, în memoria marelui jurnalist Teodor Brucăr. Cartea a apărut la Editura Conphys, prefaţa volumului fiind semnată de scriitorul Doru Moţoc, iar grafica realizată de Adrian V. Mărgineanu. La evenimentul, la care au luat parte peste 200 de invitaţi, Bobiţă Cătuşanu, directorul Pro Event România (organizatorul acestei manifestări), a menţionat următoarele: „Cartea conţine texte scrise de jurnalistul Teodor Brucăr pe blogul personal, blog care, în acest moment, este nefuncţional din motive încă necunoscute. Am avut inspiraţia de a copia aceste texte şi mi-am dat seama de importanţa lor şi de faptul că sunt singura persoană care le are şi atunci mi-am propus să scot această carte pentru a oferi cu dragoste tuturor acelora care l-au cunoscut şi respectat pe Teodor Brucăr. Iată că a avut loc lansarea cărţii «Şarpele cu ochelari» şi sunt foarte fericit că am putut să duc la bun sfârşit acest proiect de suflet, realizat de mine şi de alţi câţiva oameni”.

Publicul prezent la această manifestare a putut viziona un fragment de 20 minute din emisiunea „Schiţă de portret”, realizată de Diana Deleanu, de la TV Etalon, cu jurnalistul Teodor Brucăr. La rândul său, scriitorul Doru Moţoc a vorbit despre regretatul om de radio Teodor Brucăr. În prefaţa cărţii „Şarpele cu ochelari”, dramaturgul Doru Moţoc a precizat: „Cei care deschideţi acest volum – un debut editorial remarcabil, din nefericire postum şi aţi avut norocul (căci noroc a fost acela!) de a-l cunoaşte pe autor, probabil că nici n-aveţi nevoie de aceste cuvinte de întâmpinare. Ştiţi foarte bine, ca şi mine, că Tudorel Brucăr a fost un om din stirpea rară a celor trimişi anume de Dumnezeu pe pământ să sporească frumuseţea vieţii, să aducă în sufletele semenilor lumina unei calde umanităţi, să-i facă mai atenţi la «corola de lumini a lumii», să-i îndemne la reflecţie, la descifrarea rosturilor adânci ale existenţei, să-i facă mai sensibili la adierea inefabilă a poeziei. Pentru că, în miezul cel mai adevărat al fiinţei sale, era el însuşi un poet. Un poet pe care îl intuiam, dar care a rămas, din păcate, neştiut de lume, nici măcar de noi, cei care i-am fost aproape. Pentru cei care n-au avut şansa de a-l cunoaşte trebuie spus că Tudorel n-avea veleităţi actoriale. Tot ce izvorea venea din prea-plinul de frumuseţe din sufletul său nobil, sensibil şi generos. Şi poate că nici nu se gândea că textele de pe blogul său vor constitui vreodată substanţa unei cărţi. «Cărţile, ne amintea un mare prozator al vremii noastre, Andrei Makine, preluând o ideea a lui Proust, sunt copiii tăcerii şi ai singurătăţii». Cum, altminteri, să-mi explic faptul că n-a vorbit niciodată nimănui despre intenţia de a-şi aduna tabletele în volum. Scria, pur şi simplu, aşa cum respira. Numai că, între timp, el a plecat în «Ţara de dincolo de negură». Iar a oferi oamenilor întreaga constelaţie de gânduri, observaţii, reflecţii şi sentimente pe care Tudorel, în tăcere şi singurătate, le-a scos la lumină a devenit o datorie a celor care au avut acces la ele. O datorie pe care şi-a asumat-o, cu splendidă tenacitate şi dăruire, prietenul bun, care i-a însoţit amurgul prea timpuriu, Bobiţă Cătuşanu. Ce a rezultat, vedeţi. Ce s-ar spune despre aceste texte? Nimic în plus faţă de ceea ce ele însele comunică. Dar, fie că e vorba de notaţii conturate sub presiunea unei emoţii de o clipă, fie că e vorba de radiografii ale unor întâmplări, situaţii sau stări sufleteşti, fie că e vorba de reacţii faţă de o realitate sau alta, constatăm că, în cea mai mare parte, tabletele lui Tudorel sunt străbătute de o undă subterană de subtilă poezie”.

Leave a Response