|luni, septembrie 21, 2020
  • Follow Us!

Societatea editoare a „Ziarului de Vâlcea” a cucerit locul I la Gala Economiei Vâlcene 

trofeu1

• La categoria „Activităţi de editare a cărţilor, ziarelor şi revistelor”, Societatea editoare a „Ziarului de Vâlcea” a cucerit locul I la Gala Economiei Vâlcene

La sfârşitul săptămânii trecute, la Hotelul Căciulata din staţiunea Călimăneşti-Căciulata, a avut loc ediţia a XXII-a a Galei Topului firmelor vâlcene 2012 (transformată în Gala Economiei Vâlcene), organizată de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Vâlcea. Peste 200 de invitaţi şi personalităţi din lumea afacerilor, politică şi administraţie publică au ţinut să fie prezenţi la gala găzduită, în premieră, de Hotelul Căciulata. De altfel, Gala Economiei Vâlcene 2012 a avut câteva surprize: s-au instituit două distincţii noi şi marele trofeu a fost adjudecat de două firme. Astfel, trofeul CCI Vâlcea la Gala Economiei Vâlcene a fost cucerit de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea, precum şi de SC Minet SA. Pe de altă parte, tot CCI Vâlcea a acordat distincţia „comunităţii locale” pentru staţiunea Băile Govora şi trofeul „investitorul străin al anului” pentru SC Wipro Infrastructure Engineering SA (fosta SC Hervil SA). Dar iată care este clasamentul parţial la Gala Economiei Vâlcene 2012: Activităţi de editare a cărţilor, ziarelor, revistelor şi alte activităţi de editare – locul I SC Pirmar SRL (societatea editoare a Ziarului de Vâlcea); Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei – SC Romsoft SRL şi SC Mondosoft SRL; Cercetare-dezvoltare în ştiinţe naturale şi inginerie – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea; Exploatare forestieră – SC Cireşul SRL; Extracţia pietrei, nispiului argilei – SC Marmobica SRL; Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produelor din carne – SC Diana SRL, SC Ladrisi Group SRL; Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor – SC Annabella SRL; Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi produselor de amidon – SC Boromir Ind SRL; Fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase – SC Vel Pitar SA şi SC Panitrans SRL; Fabricarea altor articole textile – SC Minet SA şi SC Minet Conf SRL; Fabricarea încălţămintei – SC Eurofina SRL şi SC Framas Group SRL; Tăierea şi rindeluirea lemnului – SC Forestcov SRL şi SC Hardwood SRL; Fabricarea articolelor din hârtie şi carton – SC Don Pedro SRL; Tipărire şi activităţi conexe tipăriri – SC Conphys SRL şi SC Vizal SRL; Fabricarea articolelor din cauciuc – SC Ganne ATCP SA; Fabricarea articolelor din material plastic – SC Vox Profile SRL şi SC Vilplast SRL; Fabricarea articolelor din beton, ciment şi ipsos – SC As Trans SRL; Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică – SC Vilmar SA; Fabricarea altor produse din metal – SC Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea SA; Fabricarea de maşini şi utilaje de utilizare generală – SC Wipro Infrastructure Engineering SA; Producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule – SC MW România SA Drăgăşani; Fabricarea de mobilă – SC Corom Export SRL; Repararea articolelor fabricate din metal – SC Prelcet SA; Captarea, tratarea şi distribuţia apei – SC Apavil SA; Creşterea animalelor – SC Avicarvil SRL; Construcţii – SC Protectchim SRL şi SC Govora SA; Lucrări de construcţii drumuri şi poduri – SC Vicexpert SRL; Alte lucrări speciale de constrcuţii – SC Progaz SRL; Recuperarea materialelor – SC Remat SA; Alte transporturi terestre de călători – SC Normandia Service SRL; Transporturi rutiere de mărfuri – SC Bica SRL; Activităţi de protecţie şi gardă – SC Delguard SRL; Comerţ cu autovehicule – SC Nurvil SRL; Comerţ cu ridicata al produselor alimentare – SC Nordexim SRL; Hoteluri şi alte facilităţi de cazare – SC Călimăneşti Căciulata SA şi SC Olăneşti Riviera SA. Pentru Topul firmelor vâlcene 2012, sursele de informaţii utilizate au fost: informaţii din situaţiile financiare ale societăţilor comerciale pentru anul 2012, conforme cu directivele Europene, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice; informaţii despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; informaţii despre firme, rezultate din activitatea camerelor judeţene. Au fost admise la Topul firmelor vâlcene 2012 entităţile care sunt comercianţi conform legii şi îndeplinesc simultan următoarele condiţii, referitoare la datele de bilanţ depus pentru anul trecut: profit din exploatare pozitiv; cifra de afaceri de minim 100.000 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250.000 lei în cazul celorlalte entităţi. Nu au fost admise grupurile de interes economic, firmele al căror cuantum format din suma datoriilor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului şi impozitele şi taxele neplătite la termenul stabilit la bugetele locale depăşeşte cuantumul creanţelor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului, precum şi firmele pentru care valoarea a cel puţin unui indicator calculat este negativă. Topul firmelor vâlcene a fost structurat pe şase domenii de activitate: Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Pescuit, Piscicultură; Construcţii; Servicii; Comerţ şi Turism. Clasificarea întreprinderilor pe clase de mărime s-a realizat astfel: microîntreprinderi – au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mici – au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mijlocii  – au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro; întreprinderi mari – au între 250 şi 999 salariaţi; întreprinderi foarte mari – au peste 1.000 de salariaţi.

(Petre Coman)

Leave a Response