|vineri, septembrie 24, 2021
  • Follow Us!

Senatorul Adrănel Cotescu susține investițiile în domeniul ”energiei verzi” 

cotescu valcea pnl

 

I N T E R P E L A R E

 

Adresată:  Domnului Constantin Nită, Ministrul delegat pentru Energie

De către:  Senator Marin Adrănel Cotescu  / Circumscripţia electorală nr. 40, Colegiul uninominal nr.3 Râmnicu Vâlcea/ Grup Parlamentar P.N.L.

Obiectul interpelării: stimularea investițiilor în domeniul ”energiei verzi”

 

Domnule Ministru,

 

Încă de la începutul anului, industria regenerabilelor a fost afectată de numeroase modificări legislative. Prin Ordonanta de urgenta nr. 57/2013, care modifică și completează Legea nr. 220/2008 privind stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aplicată de la 1 iulie 2013, s-a intenționat o reglementare echilibrată a sectorului energetic românesc prin temperarea pieței speculative și încurajarea investițiilor de lungă durată. Cu toate acestea, efectele au fost contrare stimulării investițiilor. Principalele modificări ale ordonanței, care au vizat înjumătățirea certificatelor verzi acordate firmelor și amânarea plății restului CV-urilor până în anii 2017-2018, precum și neacordarea certificatelor verzi parcurilor voltaice construite pe terenuri agricole au limitat semnificativ accesul la ”energia verde”.

În luna septembrie, guvernul a pregătit o hotărâre prin care se propune o nouă reducere a numărului CV-urilor, în cazul eolienelor de la 2, la 1,5 per MW până în anul 2017, urmată de o scădere la 0,75 CV-uri începând cu 2018. De asemenea, centralele fotovoltaice noi ar  urma să primească 3 CV, față de 4 în prezent și 6 anterior adoptării OG 57 (acordarea a 2 CV-uri a fost amânată pentru 2017 prin OUG 57). Concret, respectivele modificări vizează micșorarea beneficiilor producătorilor de energie regenerabilă și ridică  mari obstacole investițiilor în acest domeniu pe termen mediu și lung.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că investițiile în domeniul energiei din surse regenerabile în România sunt la început, iar aceste modificări intempestive, nejustificate și neclare de legislație nu vor duce decât la deteriorarea mediului investițional și vor avea un efect profund negativ în ceea ce privește scăderea dependenței României de importurile de energie.

Având în vedere aspectele mai sus menționate, vă rog, domnule Ministru, să-mi comunicați în ce măsură considerați oportună revizuirea OUG 57/2013 și renunțarea la adoptarea noii hotărâri de guvern în scopul asigurării în mod real a unui context favorabil investițiilor în domeniul energiei verzi, prin reglementarea unui regim juridic asemănător celui anterior.

Vă rog să îmi comunicați răspunsul dumneavoastră în scris.

Cu deosebită considerație,

Marin Adrănel COTESCU

Senator de Vâlcea

Leave a Response