Primarul Nicolae Voicescu conduce abuziv comuna Fârtăţeşti

miercuri, 23 ianuarie 2013

Primarul Nicolae Voicescu conduce abuziv comuna Fârtăţeşti

• Autorităţile abilitate trebuie să cerceteze dacă prosperitatea financiară afişată în ultima perioadă de Voicescu are legătură cu câştigarea de către SC Bogdan Construct SRL a mai multor “licitaţiiÔÇ£ la Primăria Fârtăţeşti

Este mai mult decât evident că de aproape 15 ani, primarul comunei Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, conduce abuziv, dictatorial şi ineficient destinele localităţii, fără ca vreo autoritate judiciară sau administrativă să ia o măsură împotriva lui. Spunem abuziv şi dictatorial pentru că Nicolae Voicescu se foloseşte de metode de intimidare şi ameninţare la adresa adversarilor săi politici sau celor care nu vor să facă “afaceri” cu el prin comuna Fârtăţeşti. Spunem ineficient pentru că primarul Voicescu nu prea are cu ce realizări se lăuda prin comună, iar puţinele investiţii efectuate au fost făcute haotic şi fără o strategie generală de dezvoltare a localităţii. În plus, există unele obiective care au fost încropite în grabă, pentru a lua ochii oamenilor din comună în timpul alegerilor, iar după numai câteva luni acestea... se degradau văzând cu ochii.

Dar să spunem lucrurilor pe nume! În primul rând, primarul Nicolae Voicescu nu a întocmit niciodată o strategie de dezvoltare durabilă, aşa cum au toate localităţile din jurul comunei. Spre exemplu, alimentarea cu apă nu acoperă decât satele Fârtăţeşti, Giuleşti şi o parte din Dozeşti, în condiţiile în care comuna are 13 sate. În plus, oamenii din cele trei sate nu pot folosi apa de la reţeaua de alimentare... decât pentru spălat pentru că are multe impurităţi şi nu este potabilă. Prin anul 2006, după ce a finalizat lucrările la introducerea alimentării cu apă în cele trei sate, primarul Nicolae Voicescu a decis cu de la sine putere să defiinţeze laboratorul de analize a apei, încălcând astfel prevederile contractului de finanţare semnat cu Uniunea Europeană. Ca să pună bomboana pe colivă, Nicolae Voicescu a desfiinţat laboratul de analize a apei, iar în clădirea existentă a mutat... firma cumnatului său, care deţine în acel loc o şcoală de şoferi. Probabil că OLAF sau DNA ar trebui să cerceteze aceste aspecte care dăinuie iată de aproape şase ani, precum şi legătura dintre Voicescu şi patronul firmei Bogdan Construct, personaj care s-a abonat la banii publici ai comunei Fârtăţeşti! Acelaşi Voicescu şi marionetele impuse la o comisie de selecţie intenţionează să aloce o lucrare cu valoare de peste 100 miliarde lei vechi firmei de apartament cu 8 angajaţi Bogdan Construct.

În ceea ce priveşte canalizarea şi aceasta a fost executată doar parţial. În plus, lucrarea a fost executată de mântuială şi fără respectarea prevederilor tehnice: nu a fost pus stratul de nisip pentru protecţia tuburilor. Despre platforma de colectare a gunoaielor, cu care se mândreşte toată ziua primarul Voicescu, trebuie să spunem că... aceasta nu are autorizaţie de mediu pentru că nu respectă condiţiile minime privind amplasarea unui astfel de obiectiv. Aceasta este plasată chiar lângă drumul naţional şi în imediata vecinătate a staţiei de tratare a apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe