|miercuri, decembrie 1, 2021
  • Follow Us!

Dumitru Crăciunescu are afaceri de 65 milioane euro din supermarketuri şi procesare de carne 

„DIANA”, un brand naţional!

Dumitru Crăciunescu are afaceri de 65 milioane euro din supermarketuri şi procesare de carne

Un fost profesor din Râmnicu Vâlcea, Dumitru Crăciunescu, a creat în ultimele două decenii o reţea de 27 de magazine alimentare sub brandul DIANA. În paralel, antreprenorul a dezvoltat şi o companie producătoare de carne şi de preparate din carne sub acelaşi brand, iar afacerile au ajuns la un rulaj de peste 65 mil. euro pe an.

Istoria fostului profesor vâlcean începe cu un magazin generalist în Râmnicu Vâlcea, deschis în 1991.
Şase ani mai târziu omul de afaceri s-a orientat spre procesarea de carne, deschizând o fabrică proprie. După încă trei ani românul a achiziţionat pachetul majoritar al Carvil – fosta întreprindere de industrializare a cărnii din Vâlcea, iar grupul DIANA deţine în continuare divizia de procesare de carne şi produse din carne pe care le vinde şi prin reţeaua proprie de 27 de magazine.

“Magazinele DIANA au fost deschise în apropierea zonei de debut a acestui business (Râmnicu Vâlcea, n. red.), respectiv în Drăgăşani, Băbeni, Călimăneşti, Brezoi, Ciunget, Ocnele Mari, Buneşti, Horezu, Vaideeni, precum şi în judeţul Argeş, în Curtea de Argeş”, spune Dumitru Crăciunescu, fondatorul şi directorul general al companiei vâlcene.

Adăugarea noilor magazine s-a realizat concentric, în jurul municipiului Râmnicu Vâlcea, în localităţi urbane şi rurale cu potenţial de dezvoltare. Ulterior s-a făcut trecerea spre localităţi mai îndepărtate.
Compania a mizat pe localităţile mici din judeţul Vâlcea, unde alţi retaileri moderni nu au intrat din cauza numărului redus de locuitori.

În 2010 au fost inaugurate patru magazine DIANA, iar in 2011 s-a deschis o unitate nouă şi s-au renovat alte trei magazine existente. Reţeaua a ajuns astfel la 27 de magazine.

“În 2012 continuăm ritmul de dezvoltare din anul anterior. Ne aflăm foarte aproape de inaugurarea unui nou magazin la Râmnicu Vâlcea. De asemenea, am început procesul de modernizare a altor două magazine dintre cele existente. Studiile de piaţă ne indică şi alte oportunităţi ce pot fi exploatate începând chiar cu acest an”, explică Dumitru Crăciunescu.

Compania vâlceană nu a închis până acum niciun magazin, deoarece, spun reprezentaţii firmei, deschiderile s-au realizat doar acolo unde s-a identificat potenţial pentru servicii comerciale de acest tip şi un de nu exista o concurenţă mare. “Acest lucru a dat magazinelor o anume rezistenţă în timp.”

Afacerea cu carne, integrată în supermarketuri

Primul magazin din reţeaua DIANA, care vinde în special produse alimentare, a fost deschis în 1991. Iniţial această unitate vindea atât produse alimentare, cât şi ne alimentare.

Ulterior însă, odată cu deschiderea unităţii de producţie de carne şi preparate de carne DIANA (1997), magazinele s-au specializat în vânzarea de produse alimentare, printre care şi cele realizate în fabrica proprie.

“Dezvoltarea reţelei de magazine proprii s-a realizat pentru a putea avea o arie de distribuţie mai largă a produselor din carne ale fabricii DIANA. Acesta nu este singurul principiu care a stat în spatele dezvoltării reţelei, dar este cel mai important.”

Reţeaua de magazine are deschise unităţi pe mai multe formate, de la magazine de proximitate de 30-40 de metri pătraţi la supermarketuri de 400-450 mp.

“Cele mai spaţioase magazine, de tip supermarket, sunt amplasate în centrul aglomerărilor urbane. În zonele rurale sau cu specific apropiat, magazinele sunt configurate în spaţii de tip băcănie sau magazin de proximitate.”

Unităţile din reţeaua DIANA sunt deschise pe marile artere şi în pieţe aparţinând administraţiilor locale. Reprezentanţii companiei spun că în prezent, centrele comerciale şi mallurile sunt zone de interes aflate încă în studiu. “Poziţionarea magazinelor s-a făcut încă de la început pe principiul apropierii maxime de client.”

Afaceri de 16,3 mil. euro din supermarketuri

Cele 27 de magazine din reţea au avut în anul 2011 afaceri de circa 69 de milioane de lei (16,3 mil. euro). În ceea ce priveşte acest an, oficialii companiei spun că este posibilă o creştere a cifrei de afaceri datorită creşterii consumului, dar şi datorită extinderii reţelei cu încă cel puţin un magazin.

“Rezultatele la zi indică o creştere a volumului de vânzări în această perioadă, comparativ cu perioada similară a anului trecut.”

Creşterea vine şi pe fondul revenirii consumului la începutul acestui an, potrivit reprezentanţilor DIANA.
În ianuarie cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul – principalul indicator pentru consum – a crescut cu aproape 10%, cea mai importantă creştere din ultimii trei ani.
“Noi credem că în următoarea perioadă consumul va continua să crească. Urmărim foarte atent aceste fenomene şi suntem pregătiţi tot timpul să remodelăm în timp real oferta de produse a reţelei de magazine.”

Produsele DIANA la export

Divizia de producţie de carne şi preparate din carne a grupului DIANA a fost înfiinţată în urmă cu 15 ani. Prima linie de producţie, de mici dimensiuni, a fost pusă în funcţiune în anul 1997, la Râmnicu Vâlcea. Începând cu anul 2000, DIANA şi-a dezvoltat capacităţile de producţie, adăugând o linie de abator, una de tranşare şi spaţiile de frig. Mai mult, au fost achiziţionate mijloacele proprii de transport.

Produsele marca DIANA sunt vândute acum în majoritatea lanţurilor de desfacere din România şi pe multe pieţe din Uniunea Europeană.

“Cifra de afaceri în 2011 a fost de peste 210 milioane lei. Pentru 2012 avem previzionate creşteri, ca urmare a intensificării prezenţei pe pieţele europene”, a conchis antreprenorul vâlcean.

Potrivit celor mai recente date de la Ministerul Finanţelor Publice, aferente anului 2010, firma Diana SRL din Vâlcea a avut afaceri de 205 milioane de lei (48,7 mil. euro) şi un profit net de 5,7 milioane de lei (1,3 mil. euro), cu un personal de peste 600 de angajaţi. (www.zf.ro)

Leave a Response