Petrochimia de la Arpechim va fi repornită în noiembrie, după an de la închidere

duminică, 27 septembrie 2009

• Dacă negocierile dintre SC Oltchim SA şi Petrom vor fi finalizate în aceste zile,

Petrochimia de la Arpechim va fi repornită în noiembrie, după an de la închidere

Petre Coman

Zilele trecute, conducerea SC Oltchim SA a anunţat că preluarea şi integrarea diviziei de petrochimie a Arpechim Piteşti, aflată în proprietatea Petrom, se va face în noiembrie, din cauza prelungirii negocierilor dintre Petrom şi SC Oltchim SA. Astfel, dacă negocierile cu Petrom vor fi finalizate în aceste zile, unitatea ar putea fi repornită în noiembrie, deşi termenul iniţial era mijlocul lunii septembrie. După preluarea Arpechim, SC Oltchim SA va trece la revizia instalaţiilor, care ar putea dura o lună şi jumătate. Prioritatea o va reprezenta repornirea instalaţiilor, care au fost oprite în luna noiembrie a anului trecut.

După aproape doi ani de la data la care SC Oltchim SA a transmis către Petrom o ofertă oficială de preluare a Petrochemicals Argeş, divizia de petrochimie din cadrul Arpechim, combinatul vâlcean este la un pas de achiziţia efectivă a instalaţiilor. Există deja acceptul băncilor BRD şi Unicredit pentru împrumuturi în valoare de 40 milioane euro. Principalele materii prime de bază pentru SC Oltchim SA sunt derivate din petrol, respectiv etilena şi propilena, pe care societatea le aprovizionează de la SC Petrom SA Sucursala Arpechim Piteşti. Cele doua unităţi petrochimice au fost, încă de la înfiinţare, proiectate pentru a funcţiona integrat.

Produsul de bază pe care îl furnizează petrochimia din cadrul Arpechim Piteşti îl reprezintă etilena, materie primă principală pentru fabricaţia de PVC. În Uniunea Europeană, etilena poate fi transportată doar prin conductă. Transportul auto sau CFR al etilenei este riscant, se realizează în cisterne speciale şi este foarte costisitor. Între Arpechim Piteşti şi SC Oltchim SA există o conductă pentru transport etilenă, livrarea realizându-se în condiţii de siguranţă. „Din punct de vedere tehnologic, SC Oltchim SA nu poate funcţiona la capacitate fără consumul de etilenă, fiind legat de realizarea în paralel a producţiei proprii de sodă caustică, clor, clorură de vinil şi PVC.

Lipsa etilenei are ca efect scăderea majoră a producţiei de sodă caustică. Din clor şi etilenă rezultă PVC, produs care are o pondere de peste 35% din volumul de marfă al SC Oltchim SA. O soluţie care asigură stabilitatea şi independenţa furnizării de etilenă către SC Oltchim SA, mai ales în actuala situaţie de criză mondială, este transferul petrochimiei de la Arpechim Piteşti către SC Oltchim SA. Acest transfer se poate realiza într-un termen scurt, lucru ce ar permite ca prin această integrare pe verticală a activităţii SC Oltchim SA să se realizeze o diminuare a costurilor de producţie şi o ieftinire a produselor finale.

În situaţia în care SC Oltchim SA este proprietar şi al petrochimiei din Arpechim Piteşti, materiile prime din care se produce etilena vor putea fi cumpărate şi din alte surse, în afară de Petrom. Datorită lipsei principalei materii prime, etilena, SC Oltchim SA funcţionează din luna noiembrie 2008 la mai puţin 40% din capacitate, cu efect direct asupra lichidităţilor necesare pentru plata furnizorilor de materii prime, utilităţi şi salarii. Preluarea unităţii de petrochimie de la Petrom SA Sucursala Arpechim Piteşti constituie o prioritate de prim rang, deoarece alternativa de producere a PVC din VCM din import nu se dovedeşte eficientă din punct de vedere economic.

În aceste condiţii este imperios necesară achiziţionarea de către SC Oltchim SA de la SC Petrom SA, într-un termen cât mai scurt, a activităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti, care va asigura funcţionarea la capacitate a SC Oltchim SA în condiţii de rentabilitate. Preluarea unităţii de la Arpechim Piteşti presupune preluarea următoarelor elemente: active (instalaţii, infrastructură, teren); piese de schimb; investiţii în curs; stocurile existente de materii prime şi produse finite. Odată cu preluarea activelor, SC Oltchim SA urmează să încheie cu SC Petrom SA contracte de furnizare de materii prime şi utilităţi, necesare desfăşurării la parametrii corespunzători a activităţii de petrochimie”, considera recent directorul general Constantin Roibu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe