Proiecte legislative importante vor fi dezbatute în Comisia de sanatate

miercuri, 28 ianuarie 2009

• Deputatul PD-L Samoil Vîlcu spune ca

Proiecte legislative importante vor fi dezbatute în Comisia de sanatate

Parlamentul României îsi reia de saptamâna viitoare, activitatea la nivel de comisii, pentru a pregati activitatea legislativa din sesiunea februarie - iunie 2009. Astfel, începând de luni, la Camera Deputatilor vor avea loc sedinte de comisii. Deputatul PD-L în Colegiul nr.2 Râmnicu Vâlcea Sud, Samoil Vîlcu, este singurul reprezentat al judetului Vâlcea în Comisia de sanatate: „La Comisia de sanatate, ordinea de zi include proiecte legislative privind vânzarea spatiilor proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfasoara activitati conexe actului medical. Membrii comisiei vor dezbate în sedinta de saptamâna viitoare cinci proiecte de lege, se vor întocmi rapoarte, urmând sa intre în plenul Camerei Deputatilor”, a precizat parlamentarul democrat-liberal. În cadrul sedintei de luni a conducerii Camerei Deputatilor va intra în dezbatere si bugetul acestui for legislativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe