|sâmbătă, iulie 11, 2020
  • Follow Us!

Valurile… democraţei 

Valurile… democraţei

„De când cu ”democraţia” asta de împrumut, că astfel nu se regăseşte în „puterea poporului”(Care popor, când banul conduce, implicit bogătaşii?!) cu care ne-au împuiat capul cameleonii ăştia care se hlizesc la noi prin sticla televizoarelor, totul s-a întors cu fundul în sus. Uite, oameni care mor de foame, uite, hoţii şi bandiţii, care mai au un pic şi devin haiduci; uite, boierii noi, ciocoii noi, cu gorile după ei, cum ne sug vlaga ca apoi să huzurească prin Franţa, Italia, Spania, chiar şi Turcia, că ne-au înnebunit ăştia astă vară cu Antalia!

Uite, învăţământul, care se duce dracului de râpă, cu atâtea experienţe pe bieţii noştri copii!
Uite, sănătatea, e pe butuci! Ce-i mai doare pe înbuibaţii de azi, că nu toţi au ştiut(pardon!), au avut tupeul, cât să fure şi cât să ia?

Păi, asta e ”democraţie”?, Fir-ar mama ei a dracului, de viaţă!” Aşa gândea nea Fănică Dascălu’, un pensionar încă ”verde”  , cum îi plăcea lui să-şi zică, şi bun de „tăvălit încă pe gazon”, ţinând bine palmele căuş, în care avea peste 20 de mii de lei vechi în monede de sute de lei. Îl rugase cu o seară înainte doamna Dida de la „Pâine”.

-Nea, Fănică, ştiu că matale mai strângi ”resturi” prin sticle. Te rog frumos, adă-mi-i mie, că ăştia nu mai au grijă de noi şi, mă ştii matale, nu vreau să-mi fie ruşine de oameni. Că nu se gândesc la noi, fir-ar ai dracului cu „demonstraţia” lor cu tot, că ne-au adus în sapă de lemn. Şi sunt destui oameni supăraţi, nea Fănică. Şi cum merge, aşa merge! Gândurile nu-l părăsiseră, dar îi făceau şi lui destul loc.

Se apropie de uşa de la intrare a unităţii şi văzându-l cu atâta „mărunţiş” doi cerşetori  se şi „aruncară”  asupra lui.

– Dă-mi şi mie, boierule, trăiască-ţi copilaşii!
 -Fie-ţi milă, conaşule şi să-ţi dea Dumnezeu sănătate…
– Dă-mi şi mie să iau o pâine!…  Să-ţi fie celor morţi  şi lui Dumnezeu…

Dar nea Fănică Dascălu’, se proţăpi în faţa unuia ceva mai veşted şi-l întrebă:
– Câţi ani ai mă?
– Şaizeci şi trei, boierule ! Dă-mi şi mie…
– Păi eu am  şaptezeci şi cinci, mă neică, şi tot muncesc! Mă vezi? Şi zăvârni printre oamenii aşezaţi la coadă, direct la doamna Dida!

– Să trăieşti, nea Fănică, şi să-ţi dea Dumnnezeu sănătate, că m-ai salvat! Uite, ce-nseamnă cuvântul dat! Păi, e cuvânt! Nu ca al ăstora de azi, fire-ar democraţia a dracului! „Luă două pâini şi contravaloarea restului în bacnote, apoi plecă. La ieşire cei doi „ se aruncară” iar asupra lui, cei doi cerşetori mai îndârjiţi şi puşi pe treabă, nu glumă! Nea Fănică Dascălu’ se opri, râse, se cruci chiar şi nu-i venea să creadă…

 „Doamnne, ce-a ajuns omul! Să se mănânce, mai rău ca fiarele. Unde l-ai dus, Doamne?”
Cerşetorul cel bătrân începuse să-l tragă de haine şi dacă nu-l protejau doi cunoscuţi, foşti elevi ai”maestrului pe gazon” rămânea şi fără bani.

Cu o ură nemaintâlnită, cerşetorul, gâjăind mai mult a ameninţare, îi şuieră printre dinţi…
– Dă-mi, mă, şi mie, fire-al al dracului, că văz că făcuşi mai mult ca mine!…
– Nea Fănică râse. Dar amar, pentru că uitându-se mai atent la sine, la hainele sale observă că nu era mare deosebire între el şi cerşetor. „Democraţia mă-sii!”

Blestem acvatic

Ştiu, că de când lumea
Făcută a fost să fie
Ciudată – mpărăţie,
Dar apa o unea!…
Şi-şi aşeza sălaşe
De o parte şi de alta,
Vieţii găsindu-i poarta
Aşa cum e, părtaşă
La bune şi la rele
Descifrând secrete,
Încifrând reţete
Pentru pământ şi stele.
Ştiu că şi azi, asemeni,
Lumea îşi duce viaţa
Şi „apei îi ia faţa”,
Ca să vorbesc în termeni
Uşor de înţeles,
Că prea mult s-a schimbat
Să nu zic… degradat
Astăzi în … progres…
Şi tot văzând că ploaia
 Umflă râurile  bine
Şi îi face de ruşine
Luând casa, ba şi oaia
Ce-o aveau în bătătură,
Mulţi se declarară şmecheri,
Pozând îndată -n lefteri,
Să dea iute din gură
Începură şi cerură
Ba despăgubire, ba hrană
Ba case mai arătoase…
Cererile lor bengoase
Iată, au fost luate-n seamă
Dar în timpul cel mai scurt
Tot pe mal de râu îi vezi
Şi nu ştii ce să mai crezi…
Nu cumva li s-a urât
De viaţa asta păcătoasă,
Ori să ceară, au aflat
Că mila, neapărat,
Le face viaţa frumoasă…
De-aia zic „Vă iau pe sus
De vă prind cu fofârlica
Şi nu vă mai las nimic,
Că aţi păcălit de-ajuns”
G. ALUNELă

Leave a Response