|miercuri, iulie 15, 2020
  • Follow Us!

Membrul 

Membrul

„Membru, sunt membru! M-am făcut membru!“ murmura subţire, de vreo cinci zile, Gâlmăiţă Didoi. Scrisese şi el, de fapt povestise şi el, sau, cum îl „lăuda“ binefăcătorul şi lansatorul său, Nelu Sonţea, se „răstise şi el la hârtie“ de vreo două ori şi, iată-l, intrase pe fereastră, că pe uşă nu-l invitase nimeni în Marea casă a scriitorilor. O bucurie, întradevăr, pentru toţi, dar la Gâlmăiţă Didoi devenise un întreg spectacol. Pe cine întâlnea, îl săruta, lăsându-şi desigur câteva bale lipicioase în urmă şi-i înfigea sub ochi legitimaţia proaspătă, venită, cică, prin poştă…

– Sunt membru! Sunt membru! Sunt membru!
– Ei şi? Cu ce te încălzeşte? îl tachina Tăsică, unul dintre prietenii săi.
– Mai plăteşti încă o cotizaţie? îl interpelă şi don Felice , poetul, care nu catadixise acum două luni să-l laude, într-o recomandare…
– Si ce dacă, mă? V-am demonstrat că voi intra înaintea unora, care se dau zglobii?
– Da, mă, dar la scris tu nu eşti zglobiu de loc! Nici măcar ca ei! îl împunse şi şeful său Onel Largu…
– Hai, măi, şefule! Chiar aşa? Nu v-a plăcut „Un semn prea greu?“
– Da, domnule, dar acolo sunt trei stiluri! Se vede că s-au uitat cu pixul în mână peste ea, şi Turlugea şi Lună, dar mai ales Boboc! Pe mine nu mă duci, că doar te ştiu bine. Ce, dracu, nici virgula nu ştii unde s-o pui!…

Şi, dintrodată, Gâlmăiţă Didoi îşi lăsă nasul în podea şi se strecură prin mulţimea nepăsătoare nici de soare, darămite de „spectacolul“ oferit de el. Cocoaşa, parcă, îi dispăruse, totuşi. Îşi schimbase şi pantofii, purta acum sandale, că doar se săturase, dracului, de atâta armată şi e vară, „nu-i aşa, că trebuie să arăt şi eu altfel în faţa femeilor! Mai ales în faţa Lenei Dordan, care mi-a căzut cu tronc! Şi-apoi, sunt membru, nu-i aşa? Sunt membru, ce dracului! Sunt cineva!“…
Şi, cum îşi privea sandalele şi-şi mângâia nasul, care îi cam curgea „că nu e om acela care nu răceşte vara“, cum se lăuda el, brusc, îi apăru în faţă Vili Dordan, mai noul său prieten, dar şi soţul Lenei, frumoasa tehnocrată, care îi căzuse cu tronc, în timpul elaborării cărţii sale „Inacceptabilii“.

– Ce faci, mă, Didoi?
– Sunt membru! Sunt membru! M-am făcut membru! Şi se năpusti asupra lui, ca să-l sărute.
– Stai, mă, stai! şi se feri de balele sale. Stai, mă, să te felicit cu toate că sunt supărat pe tine!
– Da, de ce, don Vili?
– Ia, ascultă, mă, ţie îţi plac femeile?
– Nu prea! Nu! Răspunse, până la urmă, ferm Didoi.
– Nici ălea frumoase? îl iscodi iar don Vili.
– Nu!
– Da’ ălea cheltuitoare?
– Nu, don Vili!
– Nici ălea îmbrăcate după ultima modă?
– Nu, sigur nu!
– Măi, membru lui peşte, măi Didoi, mă, tu mă minţi! se burzuli la el domnul Vili Dordan.
– Să moară mama, don Vili! Pe cuvântul mieu de membru proaspăt, că doar sunt ardelean, ce dracului! Nu, nu şi nu!
– Atunci, de ce nu-mi laşi soţia în pace, mă? De ce îi faci, mă, curte? Ha? Ce, vrei să-i suceşti gâtul cu poveştile tale? Mă nenorocitule, mă, vezi-ţi de „mucii“ tăi şi lasă-mi familia în pace! Că, altfel, te las şi fără „membru“, auzi?

Şi membrul nostru o zbughi, cu nasul în pământ.

G. Achim

Blestemul focului

De când Prometeu, se zice,
Că l-a furat de la ai săi,
El fiind Omului complice,
Focu-i plin de năbădăi
Şi trebuie atent păzit,
Folosit cu grijă mare,
Altfel face supărare
Şi este de neoprit.
Vieţii el i-a dat alt sens
Încă de la început
Şi chiar dacă… neştiut
S-a numit de-atunci progres.
Fără foc nimic durabil
Nu mai există azi,
De la pământul arabil
Pân’n la muntele cu brazi.
Focul este marea cheie
Cu care lumea-i descuiată
Şi nu numai cât o idee,
Ci cât ne-a fost nouă dată.
Focu-i bun, e frate chiar
Cu nevoiaşul de demult
Şi de-aia pentru el e-un cult,
Oferindu-i jertfe-n dar.
N-a fost uitat niciodată,
Mulţumiri a tot avut,
Dar respectu-a cam scăzut
Şi focul nicicând nu iartă.
Că-i pun apa pe aproape,
Îl ameninţă cu dispreţ
Cu stingătoare fără preţ
De dogoarea lui să scape.
Aşa că, să nu vă mire,
Când apar incendii multe
Focul nu mai vrea s-asculte…
Sau e vreun blestem subţire,
De când Prometeu, se zice,
Că l-a furat de la ai săi,
Să-i fie Omului complice,
Moralizând mulţi Dumnezei.
G. Alunelă

Geo Tasău

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Râmnicenii îl vor candidat la Primărie pe Ion T…
(Impact)Directorul Bălăşoiu, ultimul „dinozaur…
(Impact)Claunul Crăpătureanu îşi întinde tentaculele în…
(Editorial)Falşii prieteni ai lui Gutău
(Actualitate)A opta casă demolată la Mateeşti
(Impact)Elena Băsescu – acuzată de bătaie de un p…
(Sport)Oltchim – FC Nurnberg, pentru un loc în s…
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Fapt divers)Haos în Râmnic – Poliţia rutieră dă amenzi pe b…
(Fapt divers)Opt focare de rabie în Vâlcea
(Divertisment)Membrul
(Announcements)18.000 de suluri de hârtie igienică pentru Dire…
(Administratie)Împrumut de la bancă pentru modernizarea străzi…
(Administratie)Lucrãri în tot orasul
(Politica)Buturuga Pistol răstoarnă carul Gutău?

Leave a Response