Una dintre părţile nevăzute şi neplăcute ale unui renume este publicitatea negativă care se face unui produs sau companii atunci când se întâmplă ceva rău. Dacă numele este cunoscut pe plan naţional şi internaţional rechinii din presă vor supermediatiza ştirea, vor face mare tărăboi, vor exagera fiecare eveniment, fiecare amănunt , fiecare informaţi. Vor încerca să trăiască şi să obţină maximă audienţă din vânzarea unei ştiri negative. Cazul accidentului recent de la Oltchim este elocvent în acest sens. Oltchim este un brand. Numele este cunoscut pe plan naţional. Pe plan local este cunoscut de toată lumea. Pe plan internaţional a devenit cunoscut şi datorită produselor dar şi al echipei de handbal. Pe o platformă chimică extrem de europenizată, cu investiţii mari în protejarea mediului dar şi în protecţia muncii, cu salariaţii având experienţă mare în domeniu, cu o conducere managerială de excepţie, se întâmplă un accident. Unul după 17 ani. Unul regretabil într-adevăr pentru că sănătatea unor oameni a fost afectată şi viaţa unuia a fost pierdută. Dar în Vâlcea s-au întâmplat în ultimii 17 ani nenumărate accidente de muncă. Mulţi vâlceni şi-au pierdut viaţa în timp ce lucrau în alte societăţi comerciale, unii au fost arşi, alţii şi-au pierdut degete, mâini, picioare. Aţii s-au îmbolnăvit profesional. Unii au rămas cu handicap pe viaţă. Numai că acele firme nu erau cunoscute bine nici pe plan local. Ştirea nu avea efect pe un post naţional sau într-un ziar central. La Oltchim lucrează mii de oameni. Direct sau indirect mai mult de jumătate din oraş este legat de Combinat. Iar clasa politică are nevoie de voturi din zonă dar are nevoie şi de susţinere financiară. Politicienii roiesc pe platformă când este vorba de petreceri, aplauze, realizări , laude. Aşa că, pentru a da bine trebuie să se arate superinteresaţi şi preocupaţi şi când e vorba de ceva rău. Unii gafează exagerând gravitatea evenimentului, alţii se dau în stambă promiţând ajutoare financiare victimelor deşi acestea au parte de contracte de muncă foarte bune, de sprijin patronal şi sindical. O femeie care încearcă să intre în atenţie cu orice ocazie, madam prefect Handolescu face declaraţii presei fără să ştie măcar că salariaţii de acolo nu au pauză de masă. Doamna nu ştie multe dar vrea să pară că ştie, că poate, că vrea. De fapt nu vrea decât imagine. Imagine mai vor şi generali, miniştri, parlamentari, directori. Nu contează că exagerarea evenimentului şi prezenţa lor panichează oameni şi pune presiune pe conducerea Oltchim care nu are nevoie nici de supermediatizare , nici de o cohortă de băgători în seamă, nici de ziarişti care vor să pară prietenii miilor de salariaţi, avocaţii patronatului. Mă şochează vocea unei reporteriţe cu experienţă care tremură în timpul unei transmisii directe. Ştiu bine că informaţiile nu sunt verificate în totalitate, că vocea îi tremură de bucurie că poate panica oameni din oraş sau din alt capăt al ţării ca şi cum pericolul ar fi mult mai mare , mai grav, ca şi cum ar putea oricând să se întâmple ceva mai rău. Ziarista a intrat în direct atunci când nu se aştepta, trăieşte acum câteva minute de faimă, ce vor fi plătite separat pe lângă salariu, trăieşte din brandul Oltchimului şi asta contează. E doar una din părţile nevăzute şi neplăcute ale unui brand. Prea mulţi şacali care încearcă să trăiască din el.
Traian Guminski
Web Design by DowMedia
