PSD la egalitate cu Alianţa DA

duminică, 27 mai 2007

Vâlcenii sunt împărţiţi în două

PSD la egalitate cu Alianţa DA

Electoratul vâlcean este unul bun cunoscător al politicienilor locali. Cel puţin cititorii noştri ne-au demonstrat că ştiu bine ce fac aleşii lor, care dintre ei se implică mai mult, care a obţinut fonduri pentru proiecte edilitare şi care mănâncă leafa degeaba. Alături de taloanele decupate şi trimise pentru concurs, am primit şi multe sugestii, multe indicaţii. Unii au dorit ca anumiţi politicieni să fie scoşi de pe taloane, alţi cititori ne-au sugerat introducerea unor nume noi. Primarul în exerciţiu suferă şi o erodare, pentru că atunci când construieşti mult, când manevrezi sume mari din buget, îţi creezi şi adversităţi. Nu poţi mulţumi pe toată lumea şi cei care văd că nu primesc niciodată, măcar o felie, se orientează spre un alt candidat pe care-l susţin în ideea de a-l face primar şi de a veni timpuri mai bune şi pentru ei. În acelaşi timp, domnul Gutău se bucură de o popularitate constantă în rândul populaţiei simple, normale, obişnuite. După o centralizare a opţiunilor primite de redacţia noastră până ieri, rezultatele sunt următoarele:
I. Pe cine aţi vota la funcţia de primar al Râmnicului la alegerile locale din 2008?
PSD
Ion Câlea – 312 voturi
Aurel Vlădoiu – 175 voturi
Ion Matei – 48 voturi
Remus Grigorescu – 30 voturi
PNL
Ion Nicolae – 266 voturi
Emilian Frâncu – 167voturi
Bogdan Pistol – 109 voturi
PC
Dumitru Buşe – 32 voturi
PNG
Traian Grănişteanu – 75 voturi
PD
Mihai Botea -1 vot
Roxana Iovan -62 voturi
Romeo Rădulescu – 14 voturi
Candidat independent:
Mircia Gutău -386 voturi
II Ce partid aţi vota pentru Consiliul Judeţean?
PSD  - 562 voturi
PNL – 372 voturi
PD – 312 voturi
PNG –256 voturi
PRM – 77 voturi
PC – 53 voturi
PAS –32 voturi
PNT – 23 voturi
Partidul Ecologist – 16 voturi
PLD – 9 voturi
III. Ce politicieni consideraţi că merită să reprezinte judeţul în Parlamentul României, în mandatul 2008-2012?
La această secţiune, cititorii trimit multe comentarii. Unii ne ceartă că nu introducem mai multe nume, sunt şi cititori care consideră că anumiţi oameni propuşi de noi nu au ce căuta pe liste. Ne bucură interesul pe care l-am suscitat în rândul vâlcenilor. Dintre politicieni, se remarcă Ion Tudor de la PSD, un om de afaceri cunoscut în judeţ. Oamenii ştiu că Ion Tudor a contribuit financiar la ridicarea şi refacerea multor lăcaşe de cult, a ajutat copii săraci, familii nevoiaşe, a construit şcoli şi grădiniţe fără să alerge după putere politică şi fără să-şi denigreze adversarii politici. Poate de aceea conduce în acest sondaj cu 694 de voturi, mai multe decât a obţinut PSD la secţiunea dinainte. Urmează Ion Câlea cu 426 de voturi, Emilian Frâncu - 421, Aurel Vlădoiu – 411, Traian Grănişteanu- 335, Dorel Jurcan- 298, Sorin Ghiţă - 231 voturi, Nicola Pătru – 125 voturi, Anuţa Handolescu – 69 voturi, Bogdan Pistol - 109 voturi, Dumitru Buşe - 39 voturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe