Liberalii vor să pună mâna pe echipa de fotbal

joi, 20 iulie 2006

În absenţa pediştilor Gutãu şi Dicu de la CSM,

 

Liberalii vor să pună mâna pe echipa de fotbal

 Activitatea la CSM Rm. Vâlcea pare paralizată după arestarea primarului Mircia Gutău şi a vicelui Bebe Dicu. Acesta din urmă avea funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi la CSM nu mişca nimeni nimic fără acordul său. Dicu se îngrijea în paralel şi de mersul lucrărilor de moder-nizare a stadionului, şi de problemele curente ale echipei, cum ar fi aducerea antrenorului sau a unor jucători.

În absenţa lor, vidul de putere s-a încercat a se ocupa de Alin Trandafir, preşedinte executiv, însă directorul gene-ral Florin Verigeanu, fost fotbalist şi arbitru de prim rang în ţară, a considerat că el este mai în măsură să conducă destinele echipei. Pe de altă parte, din direcţia Primăriei, instituţie ce duce greul financiar la CSM Rm. Vâlcea, noul „primar“ Vali Monceanu spune că el este de acord ca CSM-ul să fie sprijinit în continuare, însă o parte a presei sportive îl anunţă ca preşedinte al Consiliului de Administraţie pe liberalul Mircea Poenaru (foto), care ar urma să-i ia locul lui Bebe Dicu. „Poe“ a mai fost implicat în sport ca director al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, instituţie la a cărei condu-cere avea nevoie de sprijin politic, dovadă fiind faptul că, abuziv după cum a decis justiţia, Mircea a fost înlocuit după ce PNL-ul (pe atunci în cadrul CDR) a pierdut alegerile. Acum, în Alianţa D.A. (cu PD-ul) liberalii vor să profite de pierderea funcţiilor în Primărie de către aliaţii lor şi ţintesc acapararea unor funcţii anexe. Poenaru, surprinzător, a dispărut mult timp din lumea sportului vâlcean, apărând sporadic şi fără rezultate spectaculoase, ba ca antrenor la o echipă de prin Olanu, ba în staff-ul de campanie electorală al tânărului pesedist Mihai Persu, când acesta din urmă a câştigat funcţia de preşedinte la AJF Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe