100 de copii valceni au fost in tribune la meciul dintre Universitatea Craiova și AEK Atena

duminică, 11 august 2019

 

La partida dintre Universitatea Craiova și AEK Atena de saptamana trecuta au fost prezenți și cei peste 100 de copii și însoțitoare din cadrul DGASPC Vâlcea și Inspectoratul Școlar. Bucuria acestor copii a fost de nedescris. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul lui Constantin Radulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea. Nu a contat scorul, a contat atmosfera făcută de peste 3000 de copii care strigau „Hai Universitatea! Hai Craiova!”.
Mulțumim președintelui Consliului Judetean Valcea, Constantin Radulescu, pentru că a făcut fericiți 100 de copii vâlceni, din școlile gimnaziale și din cadrul DGASPC Valcea - a spus Mihai Ghebrea, directorul Centrului Pinochio din cadrul DGASPC Valcea.
Puii vâlceni s-au bucurat și pentru că în mica excursie oferită prin Craiova au avut încă un moment important. Întâmpinarea în parcul Romanescu și un scurt istoric au fost făcute de Ion Prioteasa, președinte CJ Dolj.
Partener la bucurie a fost ISJ Valcea, prin doamna Andra Bica, la a cărei mobilizare au răspuns prezent profesorii vâlceni.

Mulțumim pentru emoțiiile trăite și pentru că acești copii s-au simțit minunat!

Si ei, și noi, adulții, am cântat :
„Suntem olteni pe viata și pe moarte
Suntem olteni, adică suntem munți”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe