|luni, iunie 17, 2019
  • Follow Us!

PNL vrea sa blocheze acordarea Voucherelor de Vacanta catre salariații din sistemul public! 

05vouchere_17929000

Voucherele de vacanță sunt o promisiune îndeplinită a Guvernării PSD! Acestea nu pot fi nici amânate, nici retrase, nici blocate doar pentru că PNL consideră altfel. Un amendament al liberalilor a fost adoptat în Comisia pentru administrație publică din Camera Deputaților și prevede că acordarea voucherelor de vacanță se poate face doar dacă ”există și sursa de finanțare în buget”.
În acest moment, legislația prevede că ”se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale (…)”. Adică fiecare instituție și autoritate își stabilește și decide prin propriul buget suma necesară pentru acordarea voucherelor.
Prin Programul de guvernare 2017—2020, Guvernul României s-a angajat că toţi salariaţii din sistemul public vor beneficia de vouchere de vacanţă.
Acum, PNL dorește să blocheze acest drept al salariaților din sistemul public. Am să vorbesc cu fiecare dintre colegii mei ca acest amendament, care este împotriva salariaților din sistemul public, să fie respins în cadrul comisiei de fond.
Voucherele de vacanță sunt un drept și nu se poate renunța la ele doar pentru că PNL și reprezentanții politici ai lui sunt împotriva acordării acestora.

Leave a Response