|miercuri, iunie 26, 2019
  • Follow Us!

Primăria va organiza concursul cu tema „Împreună pentru un oraş mai curat”, între asociaţiile de proprietari din Râmnic 

gutau-terenuri-sport

• În perioada 15 aprilie – 21 aprilie 2019,
Primăria va organiza concursul cu tema „Împreună pentru un oraş mai curat”, între asociaţiile de proprietari din Râmnic

Joi, 28 martie, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară, va aproba organizarea concursului cu tema „Împreună pentru un oraş mai curat”, între asociaţiile de proprietari din municipiu, ce se va desfăşura în perioada 15 aprilie – 21 aprilie 2019. Scopul concursului este de îmbunătăţire a aspectului urbanistic al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi a condiţiilor de habitat. Prin lansarea acestui concurs se urmăreşte formarea preşedinţilor în vederea competitivităţii rezolvării problemelor gospodăreşti, comunicării şi colaborării cu autorităţile locale. Concursul va fi organizat şi coordonat de către Biroul Fond Locativ, Asociaţii de Proprietari din cadrul Direcţiei Dezvoltare Locală. La concurs pot participa toate asociaţiile de proprietari din Municipiul Râmnicu Vâlcea care nu înregistrează restanţe la bugetul local şi debite mai vechi de 90 zile către furnizorii de utilităţi. În acest sens, organizatorul îşi rezervă dreptul de a verifica la furnizorii de utilităţi şi Direcţia Economico Financiară corectitudinea celor declarate de reprezentantul asociaţiei. Acţiunea va avea la bază voluntariatul sub coordonareea conducerii asociaţiilor. Înscrierea în concurs se va realiza în baza unei cereri depusă la registratura Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, până la termenul limită de 15.04.2019. Monitorizarea acţiunilor din cadrul concursului se va face de către comisia constituia prin Dispoziţia Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea din care vor face parte 3 consilieri desemnaţi prin hotărâre a Consiliului Local şi 2 funcţionari din cadrul aparatului de specialitate al Primarului. Se vor acorda premii pentru cele mai îngrijite zone aferente asociaţiilor de proprietari din Municipiul Râmnicu Vâlcea. Evaluarea finală se va face de către comisia desemnată să monitorizeze acţiunile concursului conform punctului 6. în urma evaluării, departajarea se va efectua în baza punctajului obţinut conform criteriilor de departajare. Rezultatele concursului vor fi comunicate participanţilor în termen de 3 zile de la finalizarea concursului.
(Petre Coman)

Leave a Response