|duminică, august 25, 2019
  • Follow Us!

SOCANT! O pădure din Bujoreni a fost defrișată peste noapte 

pC483dure-defrisata-750x430

 Tăierile ilegale de păduri din România nu reprezintă o noutate. Copacii din Bujoreni, județul Vâlcea, au dispărut însă peste noapte.

Deşi situată în apropierea unui drum naţional intens circulat, o pădure din comuna Bujoreni, Vâlcea, a fost defrişată peste noapte. În plus, proprietarul avea încheiat un contract de pază, potrivit Rador, citat de descopera.ro.
Suprafaţa împădurită se afla într-o zonă de mare vizibilitate, în imediata apropiere a Drumului Naţional 7 care face legătura între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, însă tăietorii de lemne care au defrişat-o nu au fost văzuţi sau auziţi.
După evaluarea pagubelor, proprietarul va fi despăgubit în baza contractului de pază. De asemenea, autorităţile susţin că se confruntă cu această situaţie în perioada sezonului rece, astfel că existenţa unui contract de pază pare să nu mai reprezinte o garantare a protecţiei unei suprafeţe împădurite.

Leave a Response