|miercuri, iunie 26, 2019
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 14.02.2019 

soparla-cu-volanas
  • Probabil că cei din conducerea PNL Vâlcea sau cei de la „Comunicare publică” nu îşi dau seama cât de penibili sunt atunci când îşi arogă merite sau se „lipesc” de imaginea unui eveniment cu impact emoţional în rândul omenilor, în speranţa că le vor creşte capitalul politic. Aşa s-a întâmplat în data de 11 februarie, când PNL Vâlcea s-a folosit de victoria fetelor la tenis, la Fed Cup, deşi nu au avut nici un aport la acest succes, nici măcar prins susţinerea din tribune sau cu sufletul a echipei naţionale de tenis feminin. Se pare că liberalii vâlceni nu au învăţat din „lecţia” primită de edilul-şef al Capitalei, Gabriela Firea, la ceremonia de la Stadionul Naţional, în onoarea Simonei Halep….

 

  • Falimentara SC Urban SA nu este la prima abatere cu stația de sortare a deșeurilor din Stolniceni, anul trecut fiind descoperite alte 2 NEREGULI GRAVE în acelaşi loc. Concret, au avut loc activități de control privind activitatea SC Urban SA, autorizată la punctul de lucru din Stolniceni, conform Ordinului Prefectului nr. 30/17 ianuarie 2018. Aceste activități au fost desfășurate în comisii mixte, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatului Județean Vâlcea, ABA Olt, Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean și au fost efectuate 3 acțiuni de control. Ca urmare a deficiențelor constatate, au fost aplicate un număr de 2 sancțiuni contravenționale sub formă de amendă în cuantum de… 800 MILIOANE de lei vechi și dispuse măsuri pentru respectarea în continuare a legislației din domeniu în vigoare.

 

  • Zilele trecute, Primăria Râmnicului a decis diminuarea cuantumului abonamentelor pentru parcarea subterană din zona centrală, după cum urmează: abonamentul Economic Parcare de Noapte – card acces (proximitate) se diminuează de la 160 lei/lună, la 100 lei/lună; abonament Economic Parcare Zi – card acces (proximitate) se diminuează de la 160 lei/lună, la 120 lei/lună; abonament Full – card acces (proximitate) se diminuează de la 300 lei/lună, la 200 lei/lună. După instituirea taxelor de parcare aprobate prin HCL nr. 265/30 august 2018 şi instalarea sistemului de control acces şi parcare cu plată, care monitorizează permanent gradul de ocupare al parcării, s-a observat o diminuare a numărului de autovehicule care utilizează parcarea subterană, fie cu plata taxei/oră, fie cu abonamente.

Leave a Response