|sâmbătă, ianuarie 19, 2019
  • Follow Us!

Precizări IMPORTANTE ale Ministerului Dezvoltării privind fondurile restante pe calamităţi către primăriile din Vâlcea 

palatul-victoria-guvern-romania1

 

Referitor la întrebarea unui parlamentar vâlcean, având ca obiect alocarea finanţărilor restante pe calamităţi către primăriile din Vâlcea, Ministerul Dezvoltării Regionale a comunicat zilele trecute următoarele: „Conform art. 1 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării au dreptul să iniţieze proiecte de acte normative, în conformitate cu atribuţiile şi cu domeniul lor de activitate, Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice care în calitate de iniţiator primeşte spre însuşire proiectul de act normativ semnat de ambele instituţii şi îl transmite pentru aviz ministerelor interesate, respectiv şi Ministerului Finanţelor Publice. Având în vedere disponibilităţile reduse ale Fondului de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, precum şi ale Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, în primă fază s-a luat decizia alocării doar a sumelor necesare reabilitării obiectivelor aflate în proprietatea/administrarea consiliilor judeţene. Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 514/2018 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale, judeţului Vâlcea i-a fost alocată suma de 11.700 mii lei, conform solicitării comune a Instituţiei Prefectului – Judeţul Vâlcea nr. 8861/04.07.2018 şi a Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 9190/04.07.2018, precum şi a prioritizăriî transmise de către instituţia prefectului ca urmare a radiogramei Ministerului Afacerilor Interne nr. 16202/05.07.2018. Totodată, prin Hotărârea Guvernului nr. 563/2018 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale, judeţului Vâlcea i-a fost alocată suma de 17.836 mii lei, conform solicitării comune a Instituţiei Prefectului – Judeţul Vâlcea nr. 9417/16.07.2018 şi a Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 9750/16.07.2018. Având în vedere disponibilităţile limitate ale Fondului de intervenţie şi ale Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzute în bugetul de stat pe anul 2018, s-a luat decizia alocării sumelor necesare pentru următoarele categorii de obiective afectate: drumuri judeţene şi drumuri comunale, apărări de mal aferente drumurilor comunale, poduri şi podeţe indiferent de localizare, clădiri care aparţin unităţilor administrativ-teritoriale şi sisteme de alimentare cu apă (reţele, captări etc.). În acest sens, pentru obiectivele pentru care nu s-au alocat sume prin Hotărârea Guvernului nr. 563/2018, în funcţie de disponibilităţile financiare, se va analiza elaborarea unui nou proiect de hotărâre a Guvernului pentru a asigura sumele solicitate de unităţile administrativ- teritoriale afectate de calamităţile naturale”.

Leave a Response