|joi, septembrie 20, 2018
  • Follow Us!

Reţinut după ce a sechestrat-o şi bătut-o pe fosta concubină 

catuse_10_1c8cb5929a

Polițiști din cadrul Poliției orașului Bălcești și Postului de poliție Ghioroiu au reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, un bărbat cercetat pentru lipsire de libertate și lovire sau alte violențe.

Joi, 13 septembrie, polițiștii au reținut un bărbat de 44 de ani din comuna Ghioroiu, bănuit că și-ar fi agresat fizic fosta concubină și ar fi sechestrat-o, fapte comise în noaptea de 11 spre 12 septembrie. În fapt, în seara zilei de 11 septembrie, persoana vătămată ar fi venit la locuința bărbatului, pentru a-i aduce alimente, însă între cei doi a izbucnit un conflict, din cercetări reieșind că bărbatul ar fi agresat-o fizic și ar fi închis-o în locuință, femeia reușind să scape a doua zi și a anunțat poliția.

Polițiștii au deschis un dosar penal, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore, urmând să se propună arestarea preventivă.

Leave a Response