|marți, noiembrie 20, 2018
  • Follow Us!

Primarul comunei Malaia, Gabriel Ţolea, mizează pe dezvoltarea turismului în nordul judeţului Vâlcea 

tolea_gabriel

 

Primarul comunei Malaia, Gabriel Ţolea, spune că are nevoie de sprijinul tuturor investitorilor din turism şi că o reuşită în acest sens va deschide alte oportunităţi pentru fonduri europene: „Se construieşte, sunt noi autorizaţii, vorbim acum de o nouă pensiune şi un restaurant pe malul lacului Malaia. Alte proiecte vizează case de vacanţă. Vin turişti străini. Amatorii de off-road traversează munţii spre şi dinspre Horezu. Este un număr de turişti cum nu am văzut până în prezent. Se cumpără terenuri. Sunt proiecte de la hoteluri până la adventure park. Malaia a apărut relativ recent pe harta turismului din România, strict legată de Valea Lotrului dar şi aducând zestrea proprie de obiective care pot genera un flux turistic în zonă”. La propunerea primarului Gabriel Ţolea, Consiliul Local al Comunei Malaia, întrunit în şedinţa extraordinară luna trecută, a aprobat depunerea şi implementarea proiectului „Amenajare teren sport multifuncţional, comuna Malaia, judeţul Vâlcea”, prin PNDR-FEADR Măsura 1/6B „Îmbunătăţirea competitivităţii zonei GAL prin investiţii, în vederea îmbunătăţirii mediului de viaţă, inclusiv prin îmbunătăţirea securităţii cetăţenilor şi a descurajării actelor de vandalism, violenţe sau furturi”. S-a mai aprobat documentaţia tehnico-economică a proiectului – devizul general, devizul general-cheltuieli eligibile şi devizul genqral cheltuieli neeligibile privind cheltuielile necesare realizarii investiţiei estimate la 5 miliarde de lei vechi cu TVA. Cheltuielile aferente proiectului sunt prevăzute în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei, în cazul obţinerii finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Primăria Malaia se angajează să suporte cheltuielile de mentenanţă a prezentei investiţii pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăţi în cadrul proiectului. Consiliul Local al Comunei Malaia atestă faptul că amenajarea terenului multifuncţional face parte din strategia judeţeană de dezvoltare a Judeţului Vâlcea pentru perioada 2018-2022. Primăria se angajează să finanţeze din bugetul local toate costurile neeligibile ale proiectului pe durata de implementare a activităţilor ce derivă din proiect, precum şi să susţină toate costurile conexe proiectului care intervin în derularea acestuia şi cheltuielile aferente cofinanţării dacă este cazul, costuri care nu pot fi finanţate din FEADR şi fară de care proiectul nu poate fi implementat. În opinia primarului Ţolea, fondurile guvernamentale rămân soluţia de dezvoltare a comunei.

Leave a Response