|luni, noiembrie 19, 2018
  • Follow Us!

Remus Borza: O nouă forță politică va putea câștiga alegerile din 2020 

1-remus-borza

Schimbarea clasei politice, reforma statului și a marilor sisteme publice: învățământ, sănătate, administrație, sunt deziderate și imperative clamate de societatea românească de aproape 30 de ani. Pe 3 septembrie începe sesiunea parlamentară de toamma și odată cu ea începe, chiar dacă neoficial, și campania electorală. În 2019-2020 suntem chemați să ne alegem europarlamentarii, președintele republicii, primarii și consilierii locali, deputații și senatorii din legislativul țării.De modul cum vom alege și mai ales pe cine vom alege depinde viitorul nostru pentru următorii, cel puțin, 30 de ani. Reforma clasei politice este o condiție necesară dar nu și suficientă.

Reforma clasei politice trebuie susţinută de reforma morală a societăţii româneşti 

O reformă reală a statului şi implicit a clasei politice se va produce doar atunci când vom accepta că şi noi cei vreo 20 de milioane de cetăţeni avem o problemă, când ne-o vom recunoaşte şi asuma. Şi anume că nu suntem buricul pământului. Că nu suntem nici cei mai frumoşi, harnici şi deştepţi locuitori ai planetei. Când vom accepta că în ultimii 29 de ani, de tranziţie de nicăieri spre niciunde, ne-am dezumanizat, că am devenit sclavii banului şi ai puterii, cerând ostentativ drepturi, uitând că avem şi obligaţii, când vom conştientiza că ne-am pierdut rădăcinile, că am abandonat acele valori şi principii imuabile pe care s-a clădit naţiunea română, când ne vom ruşina de lipsa de respect faţă de părinte sau dascăl, de lipsa credinţei în Dumnezeu, a dragostei, compasiunii şi sacrificiului pentru semenul nostru, de lipsa loialităţii faţă de ţară. Atunci şi doar atunci, ne vom salva de la extincţie ca individ şi popor.

Avem nevoie de o restartare a mentalului nostru colectiv, a comportamentului nostru social. Când noi vom fi mai responsabili, mai corecţi şi mai muncitori, atunci vom avea şi instituţii mai bune şi mai eficiente. Când nu vom mai opera cu generalităţi detrimentale, de felul: toţi politicienii sunt corupţi, toţi oamenii de afaceri sunt hoţi şi toate averile sunt ilicite, va însemna că ne-am lecuit de securisme. Când vom accepta că unii compatrioţi de-ai noştri vor şi pot mai mult, şi că nu-i o crimă să fii bogat, când nu ne vom ruga să moară şi capra vecinului, înseamnă că ne-am scuturat de reminiscenţele bolşevice. Când vom promova în spaţiul public pe acei români care inspiră şi motivează, care dau sens şi substanţă vieţii, care generează performanţă şi plus valoare, acceptându-i şi recunoscându-i ca modele aspiraţionale pentru copiii noştri, atunci România va avea viitor. Când vom termina cu formele de discriminare dintre privat şi public, dintre capitalul românesc şi capitalul străin, dintre firmele româneşti şi cele străine, dintre femeie şi bărbat, tânăr şi adult, când vom înlocui mediocritatea cu meritocraţia, atunci vom deveni o naţiune puternică şi prosperă.

Somnul naţiunii, dar deopotrivă şi al raţiunii, naşte monştri. Ori, noi prin ignoranţă şi lipsă de spirit civic tocmai asta am făcut. Nu politicienii sunt de vină că 37% din populaţia României trăieṣte în sărăcie şi excluziune socială, sau că două milioane de copii nu au de mâncare, că trei milioane de români au fost constrânşi să-şi părăsească ţara pentru un trai decent, că bunicii noştri de la ţară trăiesc de pe o zi pe alta dintr-o pensie mizeră şi în condiţii medievale, că intelectualitatea ţării a luat calea exilului. Noi, cetăţenii, suntem de vină, că doar noi i-am făcut pe politicieni. După chipul şi asemănarea noastră. Şi continuăm să-i votăm. Şi în decembrie 2016 i-am votat doar pe acei politicieni, unii chiar noi, care doar au promis că fac, deşi în viaţa lor profesională, socială sau chiar politică nu au făcut nimic.

Este nevoie de o nouă forţă politică

Partidele tradiționale, fie că vorbim de PSD sau PNL, sunt compromise și incapabile de a se reforma sau de a genera modernizarea statului. Și unii și alții, au guvernat atât separat, cât și împreună. Și au guvernat prost. În mandatele lor România a pierdut peste 4 milioane de salariați, peste 2/3 din capacitățile industriale ale țării, 50% din fondul arabil al României, 1/4 din fondul forestier, 1/2 din resursele țării. Pe mandatele lor, România a ajuns la o datorie externă de 96 miliarde de euro plecând de la zero în 1990. Deși PIB-ul României a crescut de la 35 miliarde euro în 1989 la 185 miliarde euro în 2017, deși doar în ultimii 10 ani au intrat în România 32 miliarde euro fonduri europene, 35 miliarde euro investiții străine directe, 55 miliarde euro remiterile românilor din străinătate, cele două mari partide nu au reușit să construiască decât 450 kilometri autostrăzi (China a construit 91.000 kilometri), niciun spital nou, din contra au închis 69, nicio școală nouă, din contra au închis 11.000. Și astăzi, mai mult de jumătate din comunele și satele țării nu au asfalt, gaze sau canalizare.

Niște băieți deștepți din politică românească, conștientizând limitele propriilor partide, au înțeles să le părăsească și să formeze noi partide. Din fericire, pentru asanarea și însănătoșirea clasei politice, rețeta partide noi cu oameni vechi, este sortită eșecului. PMP, ALDE, Pro România, au viitorul pecetluit. Ce credibilitate pot avea liderii lor care au contaminat politica românească mai bine de 20 de ani? Rețeta succesului în politica românească înseamnă partid nou cu oameni noi. Așa a obținut USR un număr de mandate parlamentare cât PMP și ALDE la un loc. Rețeta, din perspectiva alegerilor parlamentare din 2020, va trebui îmbunătățită. Nu va fi suficient să vii atunci doar cu oameni noi care nu au niciun trecut profesional sau social. Va trebui să promovăm în politică oameni cu relevanță socială, care au generat competență, performanță și plus valoare.USR a intrat pe un drum înfundat.Partidul lui Cioloș are o șansă doar dacă își va dezlipi de pe frunte eticheta de partid al intereselor străine,fie că vorbim de cancelarii occidentale sau multinaționale.

Un partid nou, centrat pe problemele țării și nu pe doctrine sau ideologii, un partid care să-și asume reforma statului, a instituțiilor statului, a marilor sisteme publice, un partid care va promova pe liste valoarea și competența, meritocrația și nu mediocritatea și servilismul, acel partid va putea câștiga alegerile în 2020. Fac apel la antreprenorii români care au rezistat eroic și chiar au făcut performanță într-un mediu politic și economic ostil, fac apel la intelectualii țării, la studenții, masteranzii și doctoranzii români din marile universități ale lumii, la cei peste 3 milioane de compatrioți care trăiesc în afara granițelor țării și care vor să se întoarcă acasă dar într-o țară corect, eficient și transparent guvernată, fac apel la milioanele de români care așteaptă de aproape 30 de ani schimbarea și reforma statului, să se implice în acest proiect. Poate să fie cel mai important proiect politic al României după 1990, un proiect de țară, un proiect identitar pentru peste 20 milioane de români. O revoluție nu se face cu armate de oameni sau generali. În egală măsură nu se face nici în stradă și nici cu strada. Se face cu doar 3 oameni: un vizionar, un ideolog și un strateg. Pentru început mă voi limita să exprim, ca cetățean și parlamentar al României, opinii, păreri și luări de poziție pe o anumită chestiune de interes public.

Dacă voi constată că există mai mulți cetățeni care împărtășesc aceeași viziune, principii și valori cu mine, care își doresc reforma statului, atunci evident că voi încerca să creez o mișcare și un curent de opinie care dacă va avea aderență și susținere populară, la timpul potrivit, se va putea transforma într-un partid.

Nu este mișcarea lui Borza, este mișcarea tuturor românilor care cred în nevoia de reformă, de politică, de normalitate și prosperitate. Eu pot oricând să mă retrag, eu pot să fiu și sacrificat. Important e că alții, mai buni decât mine, să continue să spere și să lupte pentru acest imperativ al reformei.

Remus Borza, deputat independent

Leave a Response