|vineri, septembrie 21, 2018
  • Follow Us!

OAMENI POLITICI VÂLCENI ÎN LUPTA PENTRU MAREA UNIRE 

Untitled-2

 

Alături de masele largi, clasa politică românească a jucat un rol hotărât în realizarea Marii Uniri. În acest context, printre fruntaşii ţării care au luptat pentru marele act au fost şi oameni politici vâlceni. Dintre ei câţiva s-au remarcat în mod deosebit şi în cele ce urmează vom sublinia activitatea lor.

Jean Th. Florescu, născut în 1871 la Rm. Vâlcea, a studiat dreptul La Bucureşti, iar doctoratul l-a susţinut la Paris. Student fiind a făcut parte din decemvirii care au redactat şi înmânat studenţilor francezi Memorandumul privind opresiunea naţională exercitată de autorităţile austro-ungare asupra românilor ardeleni. Intrat în politică din 1908 este ales deputat mai întâi din partea Partidului democrat –conservator, iar din 1914 a celui naţional liberal, militează penru intrarea României în război alături de Antantă. În anii grei ai războiului, 1916-1917 deţine funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor cu care se refugiază la Iaşi. După încheierea păcii separate cu Puterile Centrale este silit să se refugieze în Franţa unde devine membru al Comitetului naţional român de propagandă, care avea menirea să explice foştilor aliaţi că România fusese silită să încheie pacea separată datorită acţiunii Rusiei bolşevice. După victorie continuă activitatea politică, este ministru de justiţie în cabinetul liberal care a dat ţării Constituţia din 1923, militează pentru acordarea dreptului de vot pentru femei, a fost apoi senator şi diplomat. Este cunoscut şi ca scriitor. A sfârşit în iunie 1950 în beciurile securităţii de la Jilava, fiind arestat în „lotul demnitarilor”.

Constantin G. Dissescu a trăit între 1854 şi 1932, împărţindu-şi viaţa între Rm. Vâlcea unde avea o casă pe lângă Episcopie, Orleşti unde avea o proprietate şi Bucureşti unde lucra. A studiat dreptul la Paris, unde a obţinut şi doctoratul, iar în ţară a făcut carieră universitară ajungând profesor de drept administrativ şi constituţional, iar multă vreme fiind decan al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. Începând din 1884 este ales continuu de către vâlceni deputat și senator, dar a trecut de pe listele național liberale pe cele conservatoare, iar de aici la conservatori –democrați. A fost ministru de justiție în cabinetul din anii 1899-1900 și la culte și instrucțiune publică în cabinetele din anii 1906-1907 și 1912-1913. A fost unul din participanții la faimosul Consiliu de coroană ținut în iulie 1914 la Sinaia , care a hotărât neutralizarea țării. A luptat în cadrul unei Federații politice din anii 1915-1916 pentru intrarea României în război de partea Triplei Înțelegeri. Se refugiază cu Senatul la Iași, unde se face remarcat ca un hotărât susținător al guvernului și datorită faptului că după pacea separată învingătorii cereau trimiterea lui în judecată, a plecat în Franța unde a devenit vicepreședintele Comitetului Național Român de Propagandă, deja menționat. Imediat după război a fost timp de trei ani reprezentantul României la liga Națiunilor, apoi a prezidat comisia juridică care a elaborat Constituția din 1923, act fundamental pentru întărirea unității României Mari. Orașul Rm. Vâlcea îi datorează construcția Seminarului, azi Liceul Mircea cel Bătrân, iar pe cheltuiala proprie a răscumpărat Mănăstirea Sărăcinești și terenul din jurul ei, pe care după restaurare a redat-o vieții monahale. Casa din Rm. Vâlcea i-a fost demolată de autoritățile comuniste, aceleași care i-au topit și bustul de bronz din oraș, iar halta ce îi purta numele au botezat-o Orlești.

Grigore Procopiu, născut la Cîmpulung în 1859, avocat, a trăit cea mai mare parte a vieții sale la Rm. Vâlcea. Înscris de la începutul carierei în Partidul național-liberal a ajuns primar al orașului, deputat și senator de mai multe ori. A fost la începutul războiului în 1916 președinte al Secțiunii Vâlcene a Ligii pentru unitatea politică a tuturor românilor, menținând strânse contacte cu românii transilvăneni din zona Sibiului. Sprijinitor loial al lui Ionel Brătianu în politica dusă în anii neutralității și ai războiului, se refugiază cu Senatul la Iași, apoi în Rusia la Kerson unde îl găsește revoluția rusă și cea bolșevică. Reușește să scape din infernul acesteia trecând prin peripeții deosebite, povestite într-o lucrare de mare succes, Palamentul în pribegie, apărută la Rm. Vâlcea în 1920 și retipărită în 1991. După război a făcut parte din comisia de redactare a Constituției din 1923 și Consiliul legislativ. S-a sfârșit din viață în 1930. Baroul avocaților vâlceni, căruia i-a fost decan multă vreme i-a ridicat în 1930 un bust de bronz, reamplasat în centrul orașului.

Dumitru Drăghicescu, profesor universitar de sociologie, etică și estetică, doctor în științe la Paris, născut în Zăvoieni, comuna Măciuca în 1875, a avut încă din timpul vieții șansa sau neșansa să fie mai bine cunoscut peste hotare decât în țară, în primul rând pentru opera sa extrem de valoroasă tipărită în Franța. În 1915, într-o alegere parțială vâlcenii îl aleg senator din partea partidului național-liberal. Era angajat în sprijinirea luptei pentru eliberare naționlă a românilor din provinciile aflate sub stăpânire habsburgică încă din tinerețe. Astfel, în 1905 publică în Anglia o lucrare intitulată ,,Viitorul popoarelor din Ungaria”,  în care combate șovinismul maghiar susținut de faimosul inamic al românilor contele Apponyi. În perioada 1916-1919, în afara activității de susținere a politicii guvernului liberal, publică lucrări în țară menite să ridice moralul poporului. Între ele remarcabil este ,,Înțelesul jertfei pentru patrie”,  tipărită în 1916. Refugiat la Iași primește o misiune în Rusia, la Moscova, unde prinde începutul revoluției bolșevice. Cu mare greutate reușește să ajungă la Paris unde se angrenează în activitatea Comitetului național român de propagandă și publică în limba franceză mai multe lucrări între care: Transilvania; Problemele naționale ale Austro-Ungariei; Basarabia și drepturile popoarelor; Lupta socială și politică în Transilvania; Intervenția română în războiul mondial, toate apărute în 1918, Românii din Ucraina și Românii din Serbia, apărute în 1919 la Paris, prin care a făcut cunoscută opiniei publice occidentale și oamenilor politici drepturile națiunii române asupra teritoriilor pe care locuiește. După război, cariera lui Dumitru Drăghicescu a continuat strălucitor, nu este cazul să stăruim asupra ei, menționăm doar că a sfârșit tragic în 1945.

Alături de cei patru vâlceni aflați în prim planul evenimentelor politice din anii 1914-1919 au stat și alte personalități politice locale. Lângă cei peste zece mii de eroi ce și-au dat viața pentru România Mare și cei peste zece mii de răniți ei sunt cei care merită omagiul nostru.

 

Ani de restriște. Județul Vâlcea în anii primului război mondial – autori: Sergiu Purece; Petre Bardașu;. Gheorghe Simeanu

Leave a Response