|joi, octombrie 18, 2018
  • Follow Us!

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit noul cabinet medical social din cadrul Centrului Eparhial 

dsc_9913_2

Vineri, 27 iulie, a fost sfințit Cabinetul medical social „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din cadrul  Centrului Eparhial.

După slujba de sfințire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a arătat că „noul cabinet medical este destinat credincioșilor fără posibilități materiale și, de asemenea, monahilor și monahiilor din mănăstirile vâlcene, care vor primi consultații gratuite, împlinind astfel porunca Mântuitorului de a ne îngriji de cei aflați în necazuri și în nevoi. Vor fi oferite gratuit servicii medicale celor care nu au posibilitatea să meargă în alte centre medicale. Cabinetul va fi deservit de către părintele Sava Vintilă, slujitor la Catedrala Arhiepiscopală, medic, cooptat să lucreze și la Spitalul Județean Vâlcea, dar și de domnul doctor Radu Dobrescu”.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre grija față de bolnavi și mărturisirea ajutorului lui Dumnezeu în actul tămăduirii. „Cabinetul medical a fost așezat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, pentru că acesta s-a arătat a fi protectorul medicilor și tămăduitorul bolnavilor, dar și mărturisitor al ajutorului lui Dumnezeu în actul vindecării. De aceea, Sfântul Pantelimon este pomenit în rugăciunile rostite la Sfânta Taină a Maslului, la sfințirea apei și la rugăciunile pentru bolnavi”.

Cabinetul medical va oferi următoarele servicii medicale: ecografie, electrocardiogramă, medicină de urgență și endoscopie digestivă.

Noul cabinet medical a fost amenajat în apropierea bisericii-bolniță, ctitoria episcopului Climent din veacul al XVIII-lea, reafirmând misiunea și grija Bisericii Ortodoxe Române față de sănătatea sufletească și trupească a credincioșilor ei. Până la organizarea serviciilor medicale de stat, pe lângă mănăstirile Bistrița, Cozia,  Hurezi și Dintr-un Lemn erau organizate așezăminte medicale și sociale în care erau vindecați bolnavii.

Leave a Response