|marți, septembrie 18, 2018
  • Follow Us!

Oltchim pregătește investiții de mediu de 4 milione euro până în 2022 

oltchim-2

Combinatul petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea și-a planificat investiții de 3,95 milioane euro până în anul 2022, potrivit raportului de sustenabilitate publicat pe site-ul companiei.

La nivelul anului trecut, investițiile de mediu s-au ridicat la 32,03 milioane lei, scrie News.ro.

”Totodată, am planificat o serie de alte investiții care vor avea drept scop îmbunătățirea performanței noastre de mediu. Până în anul 2022, vom realiza o serie de investiții de mediu care vor avea o valoare de 3.952 mii euro, în vederea conformării cu prevederile HG nr. 349/2005 modificată și completată prin HG nr.210/2007 privind depozitarea deșeurilor, prin închiderea batalului de reziduuri periculoase, ca urmare a închiderii și modernizării unor instalații, precum și închiderea depozitului actual de deșeuri nepericuloase, prin ecologizarea perimetrului aferent vechiului depozit de deșeuri nepericuloase, închis la sfârșitul anului 2009 datorită încărcării la capacitatea sa maximă”, se menționează în raport.

Reprezentanții Oltchim subliniază că activitățile pe care le desfășoară combinatul nu generează o cantitate mare de emisii cu efect de seră, încadrându-se în planificarea anulă.

”Generarea emisiilor de gaze cu efect de seră provin în principal din activitățile de ardere a combustibililor în instalații cu putere termică nominală totală de peste 20 MW, cele de producere a varului sau calcinarea dolomitei sau a magnezitei în cuptoare rotative sau în alte cuptoare cu o capacitate de producție de peste 50 de tone pe zi. De asemenea, activitatea de producere a substanțelor organice vrac prin cracare, reformare, oxidare completă sau parțială sau prin procese similare, cu o capacitate de producție care depășeste 100 de tone pe zi și cele privind producerea de hidrogen (H2) și de gaze de sinteză prin reformare sau oxidare parțială, cu o capacitate de producție de peste 25 de tone pe zi, contribuie la cantitatea de gaze cu efect de seră pe care o generăm”, spun oficialii Oltchim, în raport.

În conformitate cu Planul Național de Alocare al emisiilor de gaze cu efect de seră, în anul 2017 societate a primit, cu titlu gratuit, un număr de 268.286 certificate de emisii de gaze cu efect de seră, din care un număr de 259.426 certificate pentru platforma Râmnicu Vâlcea și un număr de 8.860 certificate pentru Direcția Petrochimică Bradu.

În anul 2017 pe platforma Râmnicu Vâlcea s-au realizat 96.719 tone dioxid de carbon, în timp ce pe Direcția Petrochimică Bradu nu s-a desfașurat nicio activitate.

Combinatul este totodată unul dintre cei mai mari consumatori de energie din țară.

”Țintele aferente următorului program 2018-2019 vizează reducerea consumului de energie electrică prin redimensionarea agregatelor de producere apă de +5 grade și sistematizarea rețelei de distribuție, sistematizarea rețelei de distribuție aer și a unităților de producție aer comprimat, sistematizarea rețelei de distribuție energie electrică, precum și realizarea unei instalații de cogenerare de înaltă eficiență cu o putere de circa 15 MW”, se mai menționează în raport.

Anul trecut, Oltchim a consumat 1,27 milioane MWh energie electrică.

Compania are aproximativ 2.000 de angajați.

Oltchim a realizat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 46,33 milioane lei, de şase ori mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 7,57 milioane lei.

Vânzările nete au urcat la 297,59 milioane lei, cu 34% mai mari faţă de perioada ianuarie-martie 2017, când au fost 221,75 milioane lei.

Societatea a vândut în trimestrul I 2018 produsele chimice atât pe piaţa locală, aproximativ 22% din cifra de afaceri, cât şi pe cea internaţională, aproximativ 78% din cifra de afaceri, se menţionează în raport.

La 31 martie,  Oltchim înregistra datorii totale în sumă de 1,3 miliarde lei, din care cea mai mare parte, de 1 miliard de lei, sunt datorii înregistrate în conformitate cu Planul de reorganizare, iar 170 milioane lei sunt datorii nete acumulate după intrarea in insolvenţă.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Statul român, prin Ministerul Economiei, este acţionar majoritar, cu 54,8% din acţiuni.

Sursa: https://www.focus-energetic.ro/oltchim-pregateste-investitii-de-mediu-de-4-milione-euro-pana-in-2022-50829.html

Leave a Response