|miercuri, octombrie 17, 2018
  • Follow Us!

Zilele oraşului Călimăneşti, 18-20 mai 2018 

calimanesti_4 Florinel Constantinescu

 

Oraşul Călimăneşti aniversează 630 de ani de când, prin cele două Hrisoave emise la 20 MAI 1388 de Cancelaria marelui domnitor Mircea cel Bătrân, a fost atestat documentar. Vineri, 18 mai 2018, la ora 9.00, se deschide oficial sărbătoarea Zilelor oraşului Călimăneşti, cu şedinţa festivă a Consiliului Local, şedinţă în cadrul căreia va fi conferit şi titlul de „Cetăţean de Onoare” domnului dr. Gheorghe Mămularu. Tot vineri, 18 mai 2018, Sfânta Mănăstire Cozia va găzdui ca, în fiecare an, un Te Deum în cadrul căruia cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor primi Diploma de Fidelitate. Manifestările organizate de administraţia locală a oraşului Călimăneşti vor continua cu activităţi culturale, sportive şi artistice vineri seara, sâmbătă şi duminică. Cei care vor avea plăcerea să fie alături de oraşul Călimăneşti în cele trei zile de sărbătoare vor putea participa la lansări de carte, concurs de biciclete şi alergare, concerte de muzică uşoară şi populară, cu participarea artiştilor: Alexandra Ungureanu, Deepcentral, Trupa Compact, Ionuţ Fulea şi formaţia instrumentală „Codru de România”. O noutate pentru Zilele oraşului Călimăneşti din acest an este Festivalul de Folclor pentru Copii şi Tineri „Alutus”. Aflat la prima ediţie, festivalul va aduce în atenţia publicului frumuseţea şi originalitatea tradiţiilor unor regiuni diverse din ţara noastră – promovate la Călimăneşti de ansambluri folclorice ale Palatelor Copiilor din toate zonele ţării – şi va debuta, sâmbătă, 19 mai, cu o paradă a portului popular pe traseul Liceul de Turism Călimăneşti – Parcul Central. Un spectacol de lasere şi un foc de artificii vor completa manifestările pregătite pentru oraşul Călimăneşti la ceas aniversar.

Vă aşteptăm cu drag la Zilele oraşului Călimăneşti!

PRIMAR, FLORINEL CONSTANTINESCU

Leave a Response