|duminică, mai 27, 2018
  • Follow Us!

Percheziţii în Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti la traficanţi de persoane 

perchezitii-mascati-traficanti-2-mod

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Vâlcea au efectuat astăzi un număr de 9 percheziții domiciliare, în municipiul Râmnicu Vâlcea și în orașul Călimănești, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, tentativă la înșelăciune, fals informatic și instigare la fals informatic.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 – 2018 un număr de trei suspecţi au constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane care a acționat în mod coordonat pe teritoriul României, al Italiei și al Franței, în scopul obținerii de beneficii financiare pe care și le-au însușit în cea mai mare parte, persoanelor vătămate revenindu-le sume de bani modice necesare subzistenței.

Persoanele exploatate au fost recrutate prin inducere în eroare, constrângere, abuz de autoritate și prin profitare de ascendentul moral pe care cei trei suspecți îl aveau asupra victimelor.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că unul dintre membrii grupului infracţional, sprijinit de contabila unei societăți comerciale, a inserat date necorespunzătoare adevărului într-un sistem informatic referitoare la cuantumul salariului său în calitate de angajat al acestei societăți comerciale și a încercat să obțină un credit în suma de 60 000 de lei de la o unitate bancară de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

Din activitatea infracțională, suspecţii au obținut peste 250.000 de euro.

La sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești vor fi aduse în vederea audierii un numîr de 15 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Gruparării Mobile de Jandarmi Frații Buzești.

Leave a Response