|duminică, decembrie 9, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 19.04.2018 

soparla-cu-volanas
  • Controversatul vâlcean Bogdan Badea, ajuns pe „filiera” politică a ALDE în fruntea unei companii importante a statului – Hidroelectrica – a propus zilele trecute adunării generale a acţionarilor majorarea salariului său la suma astronomică de peste 20.000 de euro LUNAR, unul dintre cele mai mari salarii din sectorul de stat. Ar fi bine dacă Ministerul Energiei, principalul acţionar al Hidroelectrica, i-ar mai „tăia macaroana” lui Bogdan Badea şi nu ar da curs cererii. Potrivit unei note de fundamentare a proiectului de buget pe 2018, semnată de membri ai directoratului și de președintele Directoratului, Bogdan Badea, totalul cheluielilor cu remunerarea managerilor societății se ridică în 2018 la suma de… 1,5 milioane de euro. Aceleași sume sunt estimate și pentru 2019 și 2020. Remunerația directoratului a fost „calculată” de Badea pe baza salariului mediu brut din ramura energie înmulțită cu 6 la 34.083 RON/lună.

 

  • Deputatul liberal Cristian Buican minte (din nou!) cu neruşinare atunci când spune că PNL a condus Consiliul Judeţean Vâlcea doar în 2015 şi de aceea, nu a avut timp… să facă un proiect de modernizare a drumului județean DJ 605A, care trece prin Berbești, Alunu şi Mateeşti. Într-adevăr, există probleme cu starea drumului respectiv, cum sunt şi pe alte drumuri judeţene din Vâlcea (după ninsorile şi ploile din martie), dar locuitorii judeţului trebuie să ştie că PNL, prin „marioneta” Gheorghe Păsat, a condus destinele CJ Vâlcea fix 20 de luni, iar în tot acest timp nu a investit nici un leu de la buget pentru reabilitarea drumului județean DJ 605A….

 

  • În maxim trei săptămâni, se vor finaliza lucrările de extindere a străzii Calea lui Traian şi de reaşezare a sensului giratoriu de la intersecţia cu strada Dacia. Anunţul a fost făcut de primarul Mircia Gutău în cadrul unei emisiuni de la un post local de televiziune. Astfel, maşinile vor putea merge direct pe axa nord-sud fără a se mai asigura în sensul giratoriu; la fel şi cele care vin de pe strada Dacia şi virează spre nord. Tot în trei săptămâni se va realiza asfaltarea zonei, în aşa fel ca să fie trasate noile marcaje rutiere.

 

  • Felicitările noastre primarului comunei Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, care în data de 15 aprilie a inaugurat o grădiniţă nouă în localitate, eveniment la care nu a chemat… picior de LIBERAL, deşi Voicescu este membru PNL de peste 2 ani. În schimb, la inaugurare au fost prezenţi preşedintele Costi Rădulescu, prefectul Florian Marin şi mai mulţi parlamentari PSD!

Leave a Response