|joi, aprilie 26, 2018
  • Follow Us!

Primăria Vlădești a sprijnit desfășurarea primei ediții a “Taberei de încondeiat ouă” de la Mănăstirea “Sfântul Nectarie” 

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_cosac-incondeiere-Pasti

Săptămâna trecuta, Primăria Vlădești (Vâlcea) a sprijinit desfășurarea în cadrul Mănăstirii “Sfântul Nectarie” Vlădești, prima ediție a “Taberei de încondeiat ouă”, tabără la care s-au înscris zeci de copii interesați de acest meșteșug.

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_cosac-incondeiere-Pasti-2.jpgCopiii, elevi ai Școlii Gimnaziale “Grigore Mihăescu” Vlădești, precum și alții interesați, au învățat meșteșugul încondeierii ouălor de la specialiști veniți tocmai din zona Maramureșului.

Prin organizarea acestei activități în preajma Sărbătorilor Pascale, dorim să implicăm cât mai mulți tineri în păstrarea și ducerea mai departe a acestor datini.

Tabăra s-a încheiat pe data de 31 martie. Cele mai frumoase oua încondeiate în cadrul acestei tabere, vor fi expuse la Căminul Cultural Vlădești și vor putea fi admirate în prima săptămână după Sărbătorile Pascale.

Primăria Vlădești-Vâlcea

Leave a Response