|vineri, august 17, 2018
  • Follow Us!

Poliţia face apel la cetăţeni pentru găsirea unui bărbat de 34 de ani dispărut de la domiciliu 

apel

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale- Compartimentul Urmăriri efectuează verificări în cazul dispariției unui bărbat de 34 de ani din Râmnicu Vâlcea. Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, în dimineața zilei de 2 iunie, acesta a plecat de la domiciliul din municipiu și nu s-a mai întors, familia sesizând poliția la data de 3 iunie. Persoana dispărută are o înălțime de 1.75 m, 65 de kg greutate, păr șaten, tuns scurt, ochi albaștri. De asemenea, are o cicatrice pe obrazul drept, iar în urechea dreaptă poartă un cercel.

În momentul dispariției, era îmbrăcat cu pantaloni și o bluză de trening gri, iar în picioare avea pantofi sport albastri.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că persoana dispărută s-ar putea afla în mediul persoanelor fără adăpost. Dacă aveți informații, contactați Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea. (gds.ro)

Leave a Response