|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Primăria Şuşani va primi 1 milion de euro pentru modernizarea şcolilor din satele Uşurei, Râmeşti şi Stoiculeşti 

Gheorghe-STAIU-primar-Susani

 

În vara acestui an primarul comunei Şuşani, Gheorghe Staiu, a fost informat de Ministerul Dezvoltării Regionale cu privire la alocarea sumei de 1 milion de euro pentru reabilitarea şi modernizare şcolilor din satele Uşurei, Râmeşti şi Stoiculeşti. Aşte fonduri au fost: 8,15 milioane de lei pentru extindere reţele de apă şi 2,2 milioane de lei pentru poduri. În primăvara acestui an, primarul comunei Şuşani, Gheorghe Staiu, a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale zece proiecte: „Comuna Şuşani se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de proiecte aprobate, şase la număr, alături de Galicea. Ca valoare a investiţiilor, cred că suntem pe locul opt, deoarece există alte localităţi cu proiecte mai puţine, dar cu valori mai mari. Eu cred că, de această dată, împărţirile nu s-au făcut în funcţie de culoarea politică, ci s-au făcut tehnic, în sensul că, dacă documentaţiile transmise pentru aprobare au fost conform cerinţelor Ministerului Dezvoltării, ele au fost şi eligibile la finanţare. Cererile de finanţare pe care noi le-am depus la minister au fost însoţite de un deviz estimativ, luat în calcul de reprezentanţii ministerului. Studiind devizele, de exemplu, eu vreau să fac alimentare cu apă şi am 7 kilometri de reţea de apă, pentru care cer 20 milioane RON. Este clar că devizul respectiv nu are cum să fie conform, deoarece suma este una foarte mare pentru doar 7 kilometri. Eu aşa cred, că împărţirea s-a făcut din punct de vedere tehnic, pentru că eu nu am făcut nici un lobby politic, am discutat doar cu firmele de consultanţă cu care am contracte pentru aceste proiecte. Nu mă aşteptam la aşa multe, dar, totuşi, aş fi vrut să prind şi drumurile, două proiecte pe care mi le doream foarte mult, şi care erau foarte importante. Într-adevăr, s-au făcut numeroase declaraţii ale reprezentanţilor ministerului, care spuneau că vor fi tratate cu prioritate alimentările cu apă şi canalizarea. Într-un fel, este şi normal să fie aşa. Noi am avut depuse proiecte şi pentru alimentare cu apă, şi pentru canalizare, dar şi pe infrastructură depuse proiecte. Cu oricare segment ar fi început, trebuia să fim prinşi şi noi, deoarece am atins toate domeniile, în ceea ce priveşte infrastructura”. Prin PNDL, primarul Staiu vroia să asfalteze circa 19 kilometri de drumuri comunale şi uliţe săteşti, dar să şi construiască şase poduri peste pârâul Beica.

Leave a Response