|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Deputatul Vasile Cocos: Guvernul PSD a aprobat un proiect foarte important – RoAlert 

IMG-20170214-WA0003 (2)

Deputatul PSD de Valcea, Vasile Cocos,  a afirmat că Guvernul PSD – ALDE a aprobat un act normativ privind realizarea sistemului de avertizare timpurie a populației RoAlert.

” RoAlert  reprezinta un prim pas în implementarea acelui sistem de anunțare în timp real a cetățenilor care se află într-o zonă de pericol indiferent despre ce tip este acel pericol, că este meteo sau alte amenințări la adresa vieții și siguranței lor”, a precizat deputatul PSD de Valcea, Vasile Cocos.

Populaţia va fi avertizată prin mesaje pe telefonul mobil, în timp real, în cazul unor unor fenomene meteo periculoase.

Prin sistemul Ro-Alert vor fi trimise automat notificări pe telefoanele mobile, dar numai dacă ele sunt confirmate de meteorologi sau hidrologi.

Sistemul Ro-alert are o serie de avantaje printre care transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent, prin intermediul reţelelor operatorilor de telefonie mobilă; transmiterea rapidă a mesajelor către toţi utilizatorii aflaţi în arealul ameninţat, chiar în condiţii de congestie a reţelelor operatorilor de telefonie mobilă; afişarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenţie a utilizatorului; repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp configurabile; receptarea mesajelor de avertizare şi de către terminalele aflate în roaming; acurateţea mesajelor de avertizare, formulate doar pe baza informaţiilor furnizate de surse autorizate.

Sistemul va fi pus în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale și va fi operat de către structurile operaționale cu funcționare 24/24 ale IGSU și structurilor subordonate acestuia. Ca sistem de backup, Departamentul pentru Situații de Urgență va dispune de un terminal cu aceleași funcționalități, potrivit Agerpres.

„Achiziția echipamentelor hardware, aplicațiilor software și serviciilor de instalare și punere în funcțiune aferente, necesare pentru implementarea Sistemului «RO-ALERT» va fi realizată de IGSU în regim de urgență, conform prevederilor art.104 alin 1 lit c din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă. Realizarea achiziției în regim de urgență are scopul să preîntâmpine pierderea de vieți omenești și producerea de pagube materiale în cazul în care ar avea loc fenomene meteo periculoase”, precizează Guvernul.

Pentru realizarea achiziției, Executivul a alocat 30,4 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în bugetul MAI, pentru IGSU. Diferența dintre această sumă și valoarea contractului de achiziție publică încheiat în urma procedurii de atribuire se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului.

Astfel de sisteme şi-au dovedit eficienţa în SUA, Olanda, Lituania, Franţa, Germania şi Belgia.

Leave a Response