|vineri, octombrie 20, 2017
  • Follow Us!

CULTURĂ ILEGALĂ DE CANNABIS, DESCOPERITĂ DE POLIȚIȘTI LA OLANU 

IMG-20171010-WA0002

 

Poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate din Vâlcea și ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procuroriilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 3 percheziţii la persoane bănuite de operațiuni ilegale cu droguri, în urma cărora a fost descoperită o cultură outdoor de cannabis.

 

La data de 10 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea, au efectuat  3 percheziţii domiciliare pe raza comunei Olanu, din județul Vâlcea.

Activităţile s-au desfășurat la locuințele a trei persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, bănuite de creşterea şi dezvoltarea unor culturi de cannabis.

Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2017, cei în cauză, din comuna Olanu, județul Vâlcea, ar fi cultivat cannabis, outdoor, la locuința unuia dintre cei bănuiți, respectiv a bărbatului de 21 de ani.

În urma percheziţiilor, a fost descoperită o cultură de plante de cannabis.

De asemenea, au fost ridicate țigări confecționate artizanal, telefoane mobile şi foițe pentru confecționarea țigărilor.

Polițiștii vor pune în aplicare 3 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.

La acțiune au participat și poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale și luarea măsurilor legale.

Leave a Response