|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Lansare de CD la Arhiepiscopia Ramnicului: Oana Sîrbu, „În drum spre școală” – un CD pentru copii, părinți și dascăli 

afis oana (1)

 

Arhiepiscopia Râmnicului vă invită sâmbătă, 10 iunie 2017, ora 11.00, în Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic, la evenimentul prilejuit de lansarea CD-ului: Oana Sîrbu, „În drum spre școală”.

„În drum spre școală” este un album interpretat de Oana Sîrbu, orchestrația aparținând compozitorului Virgil Popescu. Materialul a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Editura Praxis, dorindu-se a fi deopotrivă un dar pentru copii, părinți și dascăli, un sprijin în promovarea valorilor creștine. Astfel, versurile au fost selectate din opera unor poeți români, dintre care sunt amintiți Tudor Marinescu, C. Popescu, Maria Sicoe, Daniela Ionescu, Radu Gyr, Traian Dorz.

La evenimentul lansării sunt așteptați copiii împreună cu părinții și dascălii lor, pentru a retrăi bucuria copilăriei, a vârstei inocenței și simplității, prin cântecele cunoscutei artiste.

afis oana (1)

Leave a Response