|marți, mai 30, 2017
  • Follow Us!

Rezultate remarcabile în activitatea desfăşurată în aprilie de preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu 

f_350_200_16777215_00_images_6news335_costi_radulescu_1

 

Zilele trecute, a fost prezentată o informare cu privire la activitatea desfăşurată de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, în perioada 1 aprilie-21 aprilie 2017. Duminică, 02 aprilie 2017, o delegaţie condusă de excelenţa sa, Fuad Kokaly, ambasadorul Palestinei în România, din care au făcut parte consulul general Asem Kurd şi reprezentanţi ai Guvernului Palestinian, a efectuat o vizită de lucru în judeţul Vâlcea. Vizita înalţilor oficiali palestinieni a debutat cu o întâlnire, la sediul Consiliului Judeţean, unde au fost aşteptaţi de Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, de oficialităţi din sănătate şi învăţământ, precum şi de oameni de afaceri vâlceni. în cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre oportunităţi cu privire la schimburi comerciale, culturale şi turistice, precum şi despre organizarea, în perioada imediat următoare, a unor misiuni economice pe domenii de interes. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea opinează că există perspective pentru a pune bazele cooperării în diverse domenii precum sănătate, învăţământ, afaceri, infrastructură şi turism, sectoare importante în dezvoltarea judeţului.

Pentru ca în weekend, vâlcenii care au nevoie de investigaţii radiologice să nu mai fie trimişi la alte spitale, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a aprobat angajarea a trei medici specialişti la „Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală” al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Concursul pentru ocuparea celor trei posturi s-a desfăşurat în data de 28 martie, iar cei doi medici primari (specialişti în radiologie şi imagistică) şi colegul lor, rezident în aceeaşi specialitate în ultimul an, vor asigura prelungirea programului tomografului vâlcean şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi se va desfăşura zilnic între orele 08.00 – 20.00. Astfel, urgenţele medicale din weekend vor putea fi diagnosticate imediat şi, implicit, vor beneficia de tratamentul adecvat, cât mai repede posibil. Pentru ca vâlcenii să se bucure de servicii medicale de calitate la ei acasă şi să reducem riscurile pe care le presupun atât întârzierea stabilirii diagnosticului şi cât şi transportul pacienţilor, ne-am propus ca, în cel mai scurt timp, să asigurăm permanenţa la laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, prin organizarea gărzilor.

Consiliul Judeţean Vâlcea a avut în implementare, prin axa prioritară 3 a Programului Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013, proiectul „Reabilitarea sistem ui ui de termoficare urbană ia nivel ui Municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”. Unul dintre cele trei contracte de lucrări, aferente proiectului, este Contractul de lucrări „Implementare proiect arzătoare NOx şi reparaţii cazan 7 din CET Govora”, încheiat cu asocierea Energoutil Contact SA – SCAM Management SRL – Contest SA. Contractul a avut ca obiect principal proiectarea şi implementarea măsurilor necesare pentru reducerea emisiilor de NOx la cazanul nr. 7 din CET Govora. De asemenea, în cadrul acestui contract au fost prevăzute şi verificarea structurii de susţinere a cazanului, anumite lucrări de reparaţii, precum şi retehnologizarea instalaţiei de automatizare a cazanului nr. 7. Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de investitor, a organizat, joi, 6 aprilie 2017. recepţia finală a acestei investiţii, deosebit de importantă pentru asigurarea continuităţii serviciului de termoficare urbană, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Deoarece, în preajma sărbătorilor Pascale, mănăstirile din judeţul Vâlcea sunt vizitate de un număr foarte mare de vâlceni şi turişti, pentru a se asigura că totul va decurge în condiţii normale, iar oamenii vor putea ajunge în siguranţă la mănăstiri, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, împreună cu directorul RAJDP Vâlcea, Nicolae Vălimăreanu, au verificat personal starea drumurilor judeţene. În acest scop, vineri, 7 aprilie 2017, s-au deplasat în comuna Muereasca, unde pe drumul judeţean DJ 658 care duce la mănăstirea Frăsinei şi străbate localitatea pe o distanţă de 13 kilometri sunt în plină desfăşurare o serie de lucrări de întreţinere şi reparaţii (consolidări de maiuri, semnalizare, întreţinere şi reparaţii). De altfel, RAJDP Vâlcea a desfăşurat, în această perioadă, un amplu program de întreţinere şi reparaţii a drumurilor judeţene care asigură accesul la mănăstiri, biserici si la lăcaşuri de cult.

În contextul preocupărilor permanente privind protecţia, asistenţa socială şi sprijinirea persoanelor cu handicap şi a celor aflate în dificultate, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a iniţiat demersurile pentru elaborarea documentaţiei tehnico – economice în vederea obţinerii finanţării obiectivului de investitii „Consolidarea si reabilitarea energetică a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca, judeţul Vâlcea”. În prezent Centrul de Recuperare Măciuca funcţionează în clădiri, asupra cărora s-au efectuat, doar lucrări de întreţinere curentă pentru a se asigura condiţiile minimale realizării serviciilor de reabilitare şi recuperare a beneficiarilor. Consiliul Judeţean Vâlcea va depune o cerere de finanţare care vizează „Consolidarea şi reabilitarea energetică a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca” – în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B – Clădiri Publice. Prin proiectul menţionat ne-am propus efectuarea unor lucrări de consolidare a structurii de rezistentă, de reabilitare termică a tuturor imobilelor aferente, de schimbare a învelitorii cu consolidarea şarpantei şi realizarea izolaţiei termice la acoperiş, precum şi realizarea unor lucrări conexe şi achiziţii de echipamente şi dotări. Dată fiind importanţa sprijinirii şi îmbunătăţirii calităţii vieţii grupurilor dezavantajate, proiectul „Consolidarea şi reabilitarea energetică a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca, judeţul Vâlcea” reprezintă doar o primă etapă din strategia noastră, privind realizarea unui sistem performant de protecţie şi asistenţă socială.

Joi, 13 aprilie 2017, înaintea Sărbătorilor Pascale, Preşedintele Constantin Rădulescu a convocat în şedinţă toţi directorii instituţiilor din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru a se asigura că pe perioada sărbătorilor nu vor fi evenimente nedorite. Preşedintele Constantin Rădulescu, le-a transmis managerilor să îşi mobilizeze angajaţii pe toată perioadă sărbătorilor pascale, astfel încât să nu fie incidente neplăcute şi le-a cerut acestora să-l informeze zilnic cu privire la problemele cu care se confruntă, prioritate având unităţile medicale şi de asistenţă socială, precum şi drumurile judeţene. În cadrul şedinţei, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea i-a solicitat directorului Direcţiei Generale de Asistentă Socială si Protectia Copilului Vâlcea, Nicolae Badea, să stabilească un sistem de raportare zilnică asupra stării de funcţionare a centrelor de plasament, a centrelor de recuperare şi asupra tuturor unităţilor pe care le are în coordonare, în timp ce directorului Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, Nicolae Vălimăreanu, i-a solicitat să dispună semnalizarea corespunzătoare a tuturor drumurilor judeţene aflate în lucru. În toată perioada care a trecut de ultima şedinţă ordinară şi până în prezent, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a avut mai multe întâlniri cu parlamentari, primari, viceprimari, consilieri judeţeni, consilieri locali, directori de instituţii, în cadrul cărora s-au purtat discuţii pe marginea problemelor curente cu care se confruntă autorităţile locale.

Leave a Response