|marți, octombrie 17, 2017
  • Follow Us!

Primarul Ion Ungureanu va construi un pod nou peste pârâul Muereasca, în satul Muereasca de Sus 

ion-ungureanu-primar-muereasca-

 

Primarul Ion Ungureanu a precizat recent că administraţia locală din Muereasca lucrează la proiectul care prevede crearea unei infrastructuri rutiere bine puse la punct: „Am depus prin OUG nr. 28 două proiecte, unul care cuprinde modernizarea drumurilor comunale pe o lungime de 6 kilometri şi construirea unui nou pod peste pârâul Muereasca, în satul Muereasca de Sus. Acolo există un pod construit în urmă cu treizeci de ani cu mână de lucru autohtonă, iar în prezent este într-o stare avansată de degradare. Am chemat specialişti care ne-au recomandat construirea unui nou pod pentru că cel vechi nu mai prezintă siguranţă în circulaţie. Podul cel nou va avea o valoare de aproximativ 4 miliarde de lei vechi. Tot la Ministerul Dezvoltării avem un proiect de canalizare pentru localitate care sperăm să fie finanţat şi el, imediat ce vom termina alimentarea cu apă şi vom transmite documentaţia finală. Normal aşa ar trebui să se întâmple, iar acolo unde avem apă să avem şi canalizare. Imediat ce vom finaliza proiectul de alimentare cu apă vom face cel puţin 100 de branşări şi apoi vom preda sistemul operatorului regional Apavil, cu ajutorul căruia vom demara şi lucrările pentru extinderea sistemului în toată localitatea”. Atracţiile turistice cu care este înzestrată comuna Muereasca vor fi puse în valoare de administraţia locală prin crearea unei infrastructuri necesare pentru ca toate obiectivele să poată fi vizitate de turiştii care vin la Mânăstirea Frăsinei atât în perioada Sărbătorilor Pascale, cât şi pe parcursul anului. Cele trei izvoare tămăduitoare aflate în preajma Mânăstirii sau miracolul de sub munte, apărut de curând sub forma unui sfinx vor fi următoarele puncte turistice menite să încânte pelerinii şi turiştii care aleg să vină la Mânăstirea Frăsinei.

Leave a Response