|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, temei al învierii nostre 

paste-2

 

 

Trăim într-o lume în care se pune accentul tot mai mult pe bunurile materiale , pe satisfacerea diferitelor necesități ale trupului , pe trăirea clipei actuale , omul pierzând din vedere faptul că are și suflet , de care nu se îngrijeșete aproape deloc.

Auzim adeseori în jurul nostru expresii ca acestea : ,, Aici este raiul , aici este iadul  ’’, ,,După moarte nu mai există nimic ’’, ,,Nu a mai venit nimeni de dincolo să ne spună cum este pe acolo’’. Nu este nimic nou sub soare .Aceste expresii sunt o prelungire în conștiința umanității a curentelor filosofice materialiste din antichitate , pe care le întâlnim și în crestinism, grija pentru trup și lăcomia fiind condamnate de Mantuitorul Hristos.Dovada cea mai elocventă a faptului că viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale , o constituie pilda bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina, dar pe care Dumnezeu l-a certat , zicându-i ,, Nebune! În aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tău.Si cele ce ai pregătit ale cui vor fi? ’’(Luca 12,20).

Cu toate acestea, în mod paradoxal , ideea nemuririi sufletului și a învierii morților este una din cele mai scumpe  credințelor și speranțelor neamurilor de pretutindeni și de totdeauna.Oricare ar fi fost impuritățile  superstițioase ale religiilor naturiste, politeiste , henoteiste sau monoteiste precreștine , oricare ar fi fost geneza sau orientarea generală a articolelor fundamentale de credință ale acestor religii , oricare ar fi fost ciudățenile cultelor lor formația și moravurile clerului lor , idea nemuririi a circulat totdeauna cu mai multă sau mai puțina putere în organismal acestor forme de adorare a divinului.

Această realitate se explică prin urmele revelației  primordial existente în conștiința fiecărui popor , care avea să aștepte venirea Răscumpărătorului. Promis de Dumnezeu Tatăl celor dintâi oameni.

Credința în învierea morților în Vechiul Testament o întâlnim exprimată în cărțile Macabeilor , care ne prezintă și un model de rugăciune a celor vii, pentru cei morți.Iuda Macabeul a hotărât să se aducă jertfă la temple pentru iertarea păcatelor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă , faptă insuflată de credința în învierea morților(II Macabei 12, 42-46). Profetul Isaia ne spune: ,, Morții Tăi vor trăi și trupurile lor  vor învia’’ (Isaia 26,19). La rândul său profetul Iezechiel , prin vedenia oaselor uscate , vestea poporului  Israel alcătuirea din nou a trupului și învierea morților, precum si faptul că Dumnezeu va scoate pe israeliti din mormintele lor si-I va duce  în Țara Făgăduinței( Iezechiel cap. 37).De asemenea , în învățătura rabinică găsim referiri la viața viitoare și la învierea morților , atunci când se vorbește despre gheena, adică groapa de foc, ca imagine a focului veștnic în care vor merge sufletele care au făcut în viață numai răul  și au plecat neîmpăcate cu Dumnezeu.

Dar Revelația supremă avea sa vină ,, la plinirea vremii’’(Galateni 4, 4), prin Fiul lui Dumnezeu , Cuvântul Dumnezeu sau Logosul întrupat.Marea operă de răscumpărare sau de împăcare a omului cu Dumnezeu avea în planul Tatălui Ceresc cinci etape: întruparea , răstignirea , învierea , Mântuitorului  și Înălțarea Sa la cer, urmată de Pogorârea Sfântului Duh. Dintre acestea , egale ca însemnătate  pentru mântuirea noastră, minunea minunilor o reprezintă Învierea lui Iisus Hristos, relatată pe larg de Evangheliști și înălțată de Apostolul Pavel la rangul de principiu suprem al credinței creștine.Acest eveniment consemnat de istorie , Învierea Mantuitorului , a adus răspunsul la marea întrebare pe care omenirea și-a pus-o dintodeauna: Ce se întâmplă cu noi după moarte ? Mai este ceva dincolo de pragul ei? Se termină , oare , viața noastră după moarte , ca aceea a palntelor , a copacilor  sau chiar a animalelor? Mântuitorul Iisus Hristos , prin Întrupare , a luat asupra Sa firea omenească , pentru a o îndumnezeii , pentru a-I da posibilitatea  revenirii la viața veștnică  pentru care fusese creat omul . Cu puterea Sa dumnezeiască , în trupul Său omenesc cel nesupus morții , pentru că era făra de păcat , Iisus a biruit moartea.  Înainte de Patimi , El a înviat pe fiica lui Iair  sculându-o de pe patul morții; a înviat apoi pe prietenul Său , Lazăr din Betania, cel mort de patru zile , scoțându-l din putreziciunea mormântului și redându-l vieții. După Patimile și moartea Sa cu trupul pe cruce , a înviat El însuși din mormânt biruind moartea  cu moartea Sa , facându-Se pe Sine  ,, pârgă sau începătură a învierii celor adormiți’’(I Corinteni 15, 20) și deschizând oamenilor muritori porțile învierii din morți și ale nemuririi celei după moarte.Mormântul Său s-a făcut izvor de viață; prin învierea Sa ,, Hristos – Dumnezeu ne-a trecut pe noi din moarte la viață și de pe pământ la cer’’,  asa cum ne spun Cântările învierii din Penticostar.De aceea , marea sărbătoare a învierii Domnului se numește Sfintele Paști, denumire care vine din grecescul ,,Pasha’’, care înseamnă ,, trecere din moarte la viață’’. Paștile la creștini înseamnă  biruință a vieții asupra morții și izbăvirea , eliberarea noastră din robia păcatelor, fiecare zi de duminică fiind un Paști , o zi în care serbăm învierea.. Și evreii fuseseră pregătiți , în Vechiul Testament , pentru această trecere din robie la libertate , și chiar pentru sacrificiul Fiului lui Dumnezeu pentru pacatele lumii, prin mielul junghiat de Paști , numai că ei n-au avut puterea spirituală sau nu au vrut să înțeleagă că trecerea prin Marea Roșie  prefigure trecerea de la moarte la viată , iar mielul sacrificat de Paștile Iudeilor prefigura pe Hristos , Mielul lui Dumnezeu , Cel ce ridică păcatele lumii.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu înseamnă numai revenirea  trupului mort la viața dinainte de moarte.Ucenicii Lui au recunoscut , în arătările de după înviere , corporalitatea Lui anterioară morții și astfel au avut convingerea și au putut  vorbii despre ,, învierea’’ lui Hristos. Dar în același timp trupul înviat nu a fost simplu readus la viață , cum credeau evreii din acel timp, ci ,, transformat’’.Învierea ,după Sfântul Apostol Pavel,  nu este nici o simplă readucere în viață a trupului  vechi , și nici o creare a unui trup nou din nimic , ci o radicală prefacere a trupului muritor , printr-o lucrare creatoare săvârșită asupra trupului vechi.Această prefacere este numită de Sfântul Apostol Pavel ,, pnevmatizare’’, dupa cum rezultă din textul de la ( II Corinteni 5,16) : ,, De aceea, noi nu mai știm pe nimeni de acum după trup ; chiar dacă am cunoscut pe Hristos dupa trup , acum nu-L mai cunoaștem ’’. Pnevmatizarea de care vorbește Sfântul Apostol Pavel  este un efect al lucrării celei mai intensive a Duhului Sfânt în trupul lui Hristos , care-i dă o transpatență , îl face să iradieze lumină , sau slavă.Iradierea aceasta este în același timp un mod al celei mai intense comuniuni în care persoana se impune în mod covârșitor prin trup, făcându-l pe acesta transparent.În cântările din  ,, Duminica Tomii’’  ale Bisericii Ortodoxe se spune că în coasta lui Iisus pipăită de Toma era foc și numai condescența lui Hristos l-a apărat pe  Apostolul Toma să nu se ardă.Acest foc poate fi considerat și ca o căldură intensă a iubirii dumnezeiești, care se comnuica acum neîmpiedicat prin trupul înviat. Iar această lucarae a Duhului este în același timp o sfințire , care nu are loc acolo unde n-a fost un efort de purificare de plăcerile care ingroașă trupul , unde n-a fost o renunțare la egoism; dar în Hristos , ea a fost dusă până la acceptarea mortii.

Potrivit învățăturii Sfinților Părinții , Hristos a îndumnezeit trupul încă în cursul vieții pământești, umplându-l de putere și prin eforturile Lui de a Se menține curat. În timpul morții, trupul nu s-a putut golii de aceasta îndumnezeire. Este o învățătură a Bisericii că dumnezeirea nu s-a despărțit nici în timpul morții , nici de sufletul Lui , nici de trupul Lui. Învierea lui Hristos nu a fost deci numai rezultatul unui decret al Tatălui , ci a fost pregătită și de această unire a umanității  Lui cu dumnezeirea , prin Ipostasul Lui dumnezeiesc care purta și natura omenească. Omul nu se putea ridica singur din starea în care se afla după căderea în păcat. Moartea intrase în lume , ca un abis , ca un neant înfricoșător , în care se prăbușau toate vietățile , toate visele și toate nădejdile omului. De aceea era nevoie ca Dumnezeu să se facă om , pentru a învinge iadul cu sufletu Său  omenesc , dar unit cu dumnezeirea, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel ,, Căci precum printr-un  om a venit moartea , tot printr-un om și învierea, morților. Și precum toți întru Adam mor , așa și  întru Hristos toți vor învia .Căci vrășmașul cel de pe urmă care va fi nimicit va fi moartea.(I Corinteni 15,2b).Pentru ca ,,asa precum păcatul a stăpânit spre moarte, tot astfel să stăpânească harul, prin dreptate, spre viața veșnică,prin Iisus Hristos,Domnul nostru” (Romani 5, 21)

Ce va însemna învierea Domnului nostru Iisus Hristos și pentru noi toți, atunci cand ne vom împartăși de ea?Trupul înviat a lui Hristos este un izvor de viață dumnezeiască pentru noi în viața pământească, un izvor de putere și curăție, dar în același timp și o garanție dată noua de Tatăl, că și noi vom învia.Moartea a devenit pentru creștin o punte obligatorie catre o noua existență,un ogor în care trupurile noastre, putrezind, rodesc crimul nemuririi spre unirea de taină cu Hristos.Sfântul Apostol Pavel face  o frumoasă comparație între trupul omenesc și un grăunte de grâu.El spune că după cum e posibil ca un grăunte aruncat în pământ, dupa ce putrezește, adică dupa ce moare într-un anumit fel, să ajungă la o viață nouă, tot așa e posibil ca și omul să învieze, după ce moare, adică după ce trupul său se descompune ca și grăuntele aruncat în pământ ( I Corinteni) 15, 35-38.În lumina învierii lui Hristos, vedem mai lămurit și calea prin care noi, muritorii, putem  buruii moartea si dobândii viața veșnică.În ce fel?Prin lupta continuă împotriva păcatului care este pricinba suferinței și a morții.Astfel, cea dintâi condoție pentru a ne împărtăși și noi de învierea Domnului este să rămânem totdeauna alături de El, adică să credem cu tărie în Hristos, care este biruitorul morții și izvorul vieții și al nemuriri, precum Însuși a spus: ,,Eu sunt învierea și viața: cel ce crede în Mine va fi viu, chiar dacă va muri’’( Ioan 11, 23-25).Sămânța credinței , care este o garantie a nemuririi , trebuie să fie ajutată să încolțească și să rodească prin  împărtășirea cu Sintele Taine, care sunt izvor de sănătate, putere, de luptă împotriva morții, după ce  ne-am curățit de păcate prin Taina Spovedaniei.

Pe lângă acestea, nemurirea sufletului și viața veșnică asigură prin ascultarea cuvântului lui Iisus, adică prin împlinirea poruncilor Lui: ,,Amin, amin, grăiesc vouă: Cel ce ascultă cuvintele Mele, și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață’’ (Ioan  5, 24).De modul cum înțeleg în viața pământească învierea Domnului nostru Iisus Hristos, creștinii își pregătesc viața viitoare cea de dincolo de mormânt.Viața trăită în păcate este o viață pierdută, pentru că păcatul duce la moarte.Cei netrebnici și nișei sunt ,, morți’’ înainte de a muri cu adevărat.Numai cei netrebnici în viață se tem de moarte. ,,Moartea păcătosului este cumplită’’ (Psalmul 33, 20), deoarece pentru el veșnicia de după moarte nu înseamnă bucurie și desfătare, ci judacată și osândă, reget amar, suferință și chinuri veșnice.

Cu totul altfel privește, așteaptă și întâmpină moartea adevăratul creștin.Cel care și-a făcut pe deplin datoria față de Dumnezeu, față de semeni și față de propia conștiință, nu are de ce să se teamă de moarte.Pentru el, moartea este doar un prag de trecere de la un plan de existență la altul și o privește cu seninătate, cunoscând chiar apropierea sfârșitului vieții pământești.Cel care a murit față de păcat înainte de a muri cu trupul, acela nu va putrezi după moarte.

Sufletel mari își asigură aici pe pământ recunoștința și neuitarea de la oameni, iar după moarte primesc de la Dumnezeu răsplata vieții celei veșnice.

 

Pr. Prot. Cartan Mihai

 

Leave a Response